Pas cu pas – NLP Integrativ

Pas cu pas

Examene si interviuri
June 18, 2018
Speranta nu e o strategie
August 25, 2018
Show all

Pas cu pas

Am spus ca NLP-ul este solutia si ca vom vorbi despre tehnicile cu care lucreaza. Am promis, de asemenea ca vor urma povesti, cele mai multe inspirate din intamplari adevarate, care sa te ajute sa identifici mai usor atat convingerile limitative, care te impiedica sa fii ceea ce iti doresti, dar si resursele cu care poti porni pe drumul schimbarii, catre succes. De ce ai avea nevoie sa identifici convingerile limitative?

Daca tot sunt un obstacol, sa le dam uitarii si sa mergem mai departe! Nu se spune sa nu ne concentram pe negativ pentru ca o sa-l amplificam? Hm.. Ce bine ar fi daca lucrurile ar fi atat de simple! Dar, din pacate mintea umana nu functioneaza asa, iar Richard Bandler ne spune ca, el a observat ca cel mai mare obstacol in calea schimbarii noastre il reprezinta chiar propria minte, propriile crezuri.

Un alt aspect care ne tine pe loc, pe noi oamenii, este faptul ca ne gandim la probleme ca la o stare permanenta si ne temem ca nici o schimbare nu va fi de durata. In realitate noi invatam comportamente limitatoare si nefolositoare cu privire la modul de gandire si de actiune, de la cei care ne educa, pentru ca si ei au fost educati la fel. Vestea buna este insa ca NLP-ul este una dintre cele mai eficiente metode de a ne elibera de aceste probleme. Schimbarea va fi durabila pentru ca vei invata sa gandesti diferit si te vei simti diferit.

In acest vast domeniu numit dezvoltare personala, s-au scris de pe la 1910 incoace zeci, sau poate chiar sute, de carti s-au inventat si dezvoltat tot felul de tehnici: Pelmanismul, Tehnica Afirmatiilor Pozitive, Vizualizarea Creativa, Programarea Neuro Lingvistica (NLP), Tehnica Eliberarii Emotionale (EFT sau Tapping), Afformatiile, Quantum Jumping si cate altele. Au aparut specialisti in fiecare domeniu, au lansat cursuri live sau online si, cei mai multi dintre noi am parcurs o multime, deja.

Poate esti unul dintre cei care au fost la o gramada de cursuri, au citit o multime de carti si, chiar vrei sa faci niste schimbari, totusi… nu se intampla nimic. De ce? Pentru ca uneori invatam, invatam, si iar invatam dar uitam sa experimentam, sa aplicam.

Daca aplici obtii rezultate. Daca nu aplici nu obtii. Atat de simplu este. Ca in povestea regelui si a bolovanului:

“A fost odata un rege care a asezt pe drum un bolovan urias. Apoi s-a ascuns si a urmarit sa vada daca vine cineva sa-l dea la o parte. Au trecut pe acolo mare parte dintre cei mai de seama curteni ai regelui si negustori bogati, dar tot ce au facut a fost sa ocoleasca bolovanul si sa se planga de faptul ca regele nu se ocupa de curatarea drumurilor. Insa nimeni nu a miscat bolovanul din loc.

Apoi a venit un taran care mergea cu niste legume la targ. Vazand bolovanul, taranul a lasat jos cosul cu legume si a impins bolovanul. S-a opintit destul de mult pana a reusit sa-l urneasca si i-a luat ceva vreme pana l-a impins la marginea drumului. Cand s-a intors la cosul cu legume a vazut ca pe locul unde fusese bolovanul era un saculet. L-a ridicat si l-a deschis. Era plin cu bani de aur si avea un bilet scris de rege, in care spunea ca banii apartin celui care va da la o parte bolovanul din drum. “

Vezi, deci? Cu totii putem alege ce atitudini sa avem fata de bolovanii din viata noastra. NLP-ul te invata cum sa-i dai la o parte usor si sa gasesti comoara aflata dedesubt: un viitor liber, fara limitari.

Gandeste-te la viata ta ca la o calatorie, pe un drum. Nu iti este foarte clar incotro te indrepti, dar privelistea este placuta, asa ca totul pare in regula. Dupa un timp insa, observi ca imaginile incep sa se repete, la un anumit interval, iarasi si iarasi… Apoi ajungi la o rascruce. De fapt au mai fost altele si pana acum, dar le-ai ignorat. Acum situatia este diferita pentru ca ai hotarat ca este momentul sa schimbi ceva si ai devenit constient de rascruce. Schimbi directia, nu mult, doar cu putin. O faci cu ajutorul unui coach sau ca aplicatie la ceea ce ai invatat dintr-o carte sau la un curs, dar in sfarsit actionezi. La inceput ai putea sa te gandesti ca schimbarea nu merita efortul, pentru ca pe termen scurt nu pare sa fie o diferenta prea mare, dar daca o mentii, pe termen lung vei constata ca peste un an, sau chiar mai putin, peisajul va fi complet diferit, vei fi intr-un loc in care poate nici nu iti inchipuiai ca vei ajunge, desi iti doreai. Si doar cu acea unica si mica schimbare, mentinuta un timp suficient de lung. De multe ori drumul vechi te va chema inapoi, va cauta sa te ademeneasca cu vechile obiceiuri confortabile si familiare si iti va sopti ademenitor in ureche:”Raul cunoscut este mai bun decat cel despre care nu stii nimic.” Dar intreaba-te: exista oare un rau pe noul drum? De cele mai multe ori raspunsul va fi nu. pentru ca desi am fost invatati sa asociem schimbarea cu riscul de ceva rau, de cele mai multe ori ea aduce ceva bun.

In general viata este alcatuita dintr-o serie de mici decizii. O schimbare dramatica reprezinta de fapt suma tuturor acelor mici schimbari facute si pastrate suficient timp. Acesta este principiul binecunoscut, de a face lucrurile de pas cu pas, exprimat prin acea zicala ca: “orice calatorie de 1000 de mile incepe cu primul pas”, care este foarte bine ilustrat si de povestea cu care doresc sa inchei acest articol si anume Principiul Narcisei. (The Daffodil Principle).

De mai multe ori fiica mea a telefonat sa spuna, “Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele inainte de Paste.” Am vrut sa merg, dar este un drum de doua ore dus si intors si imi lua o zi – iar eu sincer nu as fi avut o zi libera pana saptamana urmatoare.
“Voi veni martea viitoare,” am promis, un pic fara tragere de inima.  Martea viitoare m-a intampinat o zi rece si ploioasa. Totusi, am promis si asa ca am plecat. De pe autostrada a trebuit sa intru pe drumul de munte. Varfurile muntilor erau invelite in nori, si dupa doar cativa kilometri, drumul a fost complet acoperit cu o patura uda, gri de ceata. Am incetinit mersul foarte mult si inima imi batea cu putere. Cand in cele din urma am intrat in casa lui Carolyn si am imbratisat-o si pe ea si pe nepotii mei i-am spus, “Uitati de narcise! Drumul este invizibil in ceata, si nu exista nimic in lume, cu exceptia ta si  a acestor dragi copii, sa vreau sa vad destul de tare pentru a conduce un alt centimetru! “
Fiica mea a zambit calm, “Noi conducem in acest fel tot timpul, mama.” “Ei bine, nu ma vei face sa conduc din nou pana ce nu se insenineaza si apoi ma indrept direct spre casa!” Am asigurat-o.  “Speram sa ma duci la service pentru a-mi lua masina mea. Mecanicul a sunat, a terminat repararea motorului”, a raspuns ea.  “Cat de departe va trebui sa conducem?” Am intrebat cu precautie.  “Doar cateva strazi”, a spus Carolyn vesela.
Asa ca am asezat copiii in masina si le-am pus centurile si am  iesit cu masina mea. “Voi conduce eu” s-a oferit Carolyn. “Sunt obisnuita cu vremea asta.” Am intrat in masina, si am plecat.  In cateva minute am fost constienta de faptul ca ne-am intors pe drumul „Rim-of-the-World” care se indrepta spre varful muntelui. “Unde mergem?” Am exclamat eu, ingrijorata de a fi din nou pe drumul de munte in ceata. “Acest a nu este drumul catre service!”  “Vom merge la service pe drumul mai lung” a spus Carolyn si a zambit, “cu trecere pe la narcise.”
“Carolyn”, am spus cu asprime “Te rog, intoarce. Nu este nimic in lume pe care sa vreau sa-l vad suficient pentru a conduce pe acest drum pe aceasta vreme.”  “Este in regula, mama,” A raspuns ea cu un zambet cunoscator. “Stiu ce fac. Iti promitca nu iti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.”   Si astfel dulcea si draga mea fiica, care nu mi-a dat un minut de dificultate in viata ei,  a devenit brusc responsabila.  Am bombanit tot drumul. Cand am ajuns, am oprit intr-o parcare, langa o biserica mica de piatra. Pe cealalta parte a bisericii am vazut o carare acoperita cu ace de pin,marginita de pini falnici si arbusti Manzanita iar pe semn discret scria: “Gradina Narciselor.”
Fiecare dintre noi am luat de mana un copil si am urmat-o pe Carolyn pe aleea serpuita printre copaci. Apoi cararea facea un cot, m-am uitat in sus si am ramas uimita. In fata mea se intindea cea mai glorioasa priveliste, neasteptata si complet splendida. Parea ca si cum cineva ar fi luat o mare cuva de aur si la turnat in jos de pe varful muntelui si acesta umpluse fiecare crapatura si orice denivelare. Chiar si in aerul ceatos, munte era radiant, imbracat in perdele masive si cascade de narcise. Florile au fost plantate in tipare maiestuoase, turbionare, panglici mari si brazde de portocaliu profund, alb, galben lamaie, somon roz, sofran, si unt galben.  Fiecare soi diferit colorat (am aflat mai tarziu ca erau mai mult de treizeci si cinci de soiuri de narcise in vastul camp) a fost plantat ca un grup, astfel incat s-a rasucit si a curs ca propriul rau cu propria nuanta unica. In centrul acestui aranjament incredibil si orbitor de auriu, o mare cascada de ciorchini zambile violet curgea incadrata in propriul bazin de piatra, tesut printre narcisele splendide. O carare fermecatoare strabatea intreaga gradina. Erau mai multe zone de odihna, pavate cu piatra si mobilate cu banci de lemn victoriene si mari cazi de corali si lalele carmin. Ca si cum acest lucru nu era suficient de maret, Mama Natura a trebuit sa adauge nota ei de har, deasupra narciselor, un stol de pasari albastre zburau repezi, aratandu-si stralucirea intermitenta. Aceste pasari fermecatoare mici sunt de culoarea safirelor cu piepturi rosu magenta. Efectul era spectaculos.  Nu a contat faptul ca soarele nu stralucea. Stralucirea narciselor era ca lumina celei mai stralucitoare zile insorite. Cuvinte, oricat de minunate ar fi, pur si simplu nu pot descrie frumusetea incredibila cu care este impodobit acest varf de munte.
Cinci hectare de flori! (Aceasta am aflat mai tarziu, cand unele din intrebarile mele au primit raspuns.) “Dar cine a facut acest lucru?” Am intrebat-o pe Carolyn. Eram foarte recunoscatoare ca ea ma adusese – chiar impotriva vointei mele. Aceasta a fost o experienta o data-in-viata.   “Cine?” L-am intrebat din nou, aproape muta de uimire: “Si cum, si de ce, si cand?”
“E doar o femeie”, a raspuns Carolyn. “Ea locuieste pe proprietate. Asta e casa ei.” Carolyn a indicat o casa bine ingrijita de forma literei A, care parea mica si modesta in mijlocul acestei glorii.   Am mers pana la casa, in timp ce in mintea maea zbarnaiau intrebarile. Pe terasa am vazut un afis. “Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca le vei avea” era titlul. Primul raspuns a fost unul simplu. “50.000 de bulbi”. Al doilea raspuns era: “A fost odata o femeie, doua maini, doua picioare, si foarte putin creier.” Al treilea raspuns era, “a inceput in 1958.”  Acesta era. Principiul Narcisei.
Pentru mine acel moment a fost o experienta de schimbare a vietii. M-am gandit de aceasta femeie pe care nu am intalnit-o, cu mai mult de treizeci si cinci ani in urma, a inceput – cu cate un bulb o data – sa aduca viziunea ei de frumusete si bucurie pentru un varf de munte obscur. Nu a fost nici o alta cale de a face acest lucru. Un bulb o data. Nu scurtaturi – pur si simplu procesul lent si plin de iubire, de plantare. Iubirea activitatii pe masura ce se  desfasura.  Iubind o realizare care a crescut atat de incet si care inflorea pentru doar trei saptamani in fiecare an. Totusi, plantarea doar cate un bulb o data, an dupa an, a schimbat lumea.  Aceasta femeie necunoscuta a schimbat pentru totdeauna lumea in care a trait. Ea a creat ceva inefabil de maret, frumos, si inspirat.
Principiul pe care gradina ei de narcise ni-l preda, este unul dintre cele mai mari importante principii de a sarbatori: invata sa te indrepti spre obiectivele si visurile tale pas cu pas, invatand sa iubesti ce faci, invatand sa folosesti acumularea in timp.
Cand multiplicam portiuni mici de timp, cu cresteri mici de eforturi zilnice, noi vom afla ca putem realiza lucruri magnifice. Putem schimba lumea.
“Carolyn”, am spus in dimineata aceea pe varful muntelui, cand am plecat de la campul cu narcise, cu mintile si inimile noastre inca uimite si incantate de splendorile vazute , “gandeste-te la ea, ea a plantat fiecare bulb pe rand timp de mai mult de treizeci de ani. Si asta este singura modalitate ca aceasta gradina sa fi fost creata. Cinci hectare de flori. Si acea cascada  magnifica de zambile!  Toate, toate, doar un cate un bulb o data. “
Gandul mi-a umplut mintea. Am fost brusc coplesita de implicatiile a ceea ce am vazut. “Ma face sa ma trista intr-un fel,” am admis fata de Carolyn. “Ce ar fi putut sa realizez daca m-as fi gandit la un scop maret acum treizeci si cinci ani si as fi lucrat continuu la el “un bulb pe rand ” in toti acesti ani.
Gandeste-te ce as fi putut sa realizez! “
Fiica mea inteleapta porni masina si concluziona mesajul zilei in felul ei direct. “Incepe maine!” mi-a spus ea cu acelasi zambet de cunoscator pe care il abordase cea mai mare parte a diminetii. Oh, intelepciune profunda!

Este inutil sa ne gandim la orele pierdute de ieri. Modul de a face invatarea unei lectie o celebrare in loc de un motiv de regret este de a intreba doar: “Cum pot pune asta in practica de maine?”

Concluzia acestui articol? Incepe maine, sau chiar astazi! Pas cu pas, cate putin, cu perseverenta si rezultatele vor fi spectaculoase!

Succes!