Priveste, asculta, atinge – NLP Integrativ

Priveste, asculta, atinge

Tentatii si obiceiuri negative
January 1, 2018
Sa nu ne mai temem de stres
February 19, 2018
Show all

Priveste, asculta, atinge

     ”Acuitatea senzorială” este capacitatea simțurilor de a fi mai mult sau mai puțin ascuțite: cu cât sunt mai tăioase, cu atât un om poate face distincții mai felurite, și cu cât sunt mai boante, cu atât același om va ajunge să spună despre lucruri diferite că sunt tot una. Și nu s-ar greși spunându-se că ele sunt aidoma unor ferestre ale unei case: cu cât sunt mai curate, cu atât lumina luminează mai puternic camerele ei putându-se distinge clar și limpede un lucru de alt lucru; și cu cât sunt mai murdare, cu atât lucrurile devin mai greu de distins în interior, căci lumina nu mai pătrunde cu ușurință pentru a îndepărta întunericul.

     Căci simțurile sunt instrumente cu care se fac hărți plecându-se de la teritoriu, cu alte cuvinte numai prin simțuri dobândim experiența de zi cu zi plecând de la realitatea care ne înconjoară. De aceea este bine să avem instrumentele curățate, pentru ca hărțile noastre să fie cât mai precise și lipsite de distorsiuni, în marea călătorie care se numește viață.

  1. Simțurile. Fie că vom ieși pe stradă să întrebăm un om, fie că vom căuta o carte să citim din ea, fie orice alt mod în care încercăm să aflăm ”câte simțuri sunt?”, vom găsi, de cele mai multe ori, răspunsul că ”sunt cinci simțuri”, rare fiind excepțiile când vom da peste cuvântul șase, și și mai rare fiind cazurile când vom descoperi cuvintele patru, trei, doi… chiar unu! Deși aceste excepții pot fi legitime – precum în cazuri de fenomene paranormale ca cele ilustrate în filmul ”Al șasele simț” (1999), ori precum în situații de accidente despre care se povestește și în filmul ”Parfum de femeie” (1992).

Cele cinci simțuri sunt cunoscute în NLP drept ”VAKOG”, după prima literă a fiecăruia dintre simțuri:

  • Vizual (ochii)
  • Auditiv (urechile),
  • Kinestezic (pielea)
  • Olfactiv (nasul)
  • Gustativ (limba)

 ele fiind motiv de contemplație încă din antichitate. Astfel, din vechime s-a constatat că există anumite animale care au unul dintre simțuri mai dezvoltat – de pildă, ochii șoimilor, urechile pisicilor, piciorușele păianjenilor, nasul câinilor, sau limba șarpelui; pentru ca ulterior, peste ani și ani, să se ajungă la concluzia că și lucrurile se adresează mai mult unui simț, decât altuia – de exemplu, privim în oglindă, auzim instrumentele muzicale, simțim căldura sau răcoarea hainelor, simțim mirosul florilor, gustăm dulceața mierii de albine. Trecând de la poezie la știință, deci ajungănd într-o vreme foarte aproape de zilele noastre, s-a făcut legătura dintre cele cinci simțuri și zonele creierului pe care le activează acestea – precum simțul vederii cu sediul în lobul occipital, simțurile auditiv, gustativ și olfactiv cu centrii neurologici în lobul temporal, sau lobul parietal ca zonă activată de simțul kinestezic.

  1. Acuitate. Cuvântul ”acuitate” provine din latină și înseamnă ”ascuțire”, ascuțire care se produce numai prin exerciții. Iar acest lucru presupune că există lucruri care deși există, nu sunt percepute decât atunci când, prin învățare și antrenare, limitele senzitive sunt coborâte. De aceea mai jos urmează cateva exerciții de ascuțire a simțurilor:
  • Timp de lucru: 5 minute pentru fiecare persoană în parte și, așadar, 15 minute pentru fiecare exercițiu
  • Procedura de lucru: La aceste exerciții participă minimum 3 persoane, una dintre acestea fiind exploratorul, iar celelalte două fiind ghizi. Cei doi ghizi vor produce senzații similare, exploratorului rămânându-i să specifice cărui ghid îi aparține care senzație. Este important ca exploratorul să specifice corect aceste lucruri în proportție de 75-80%, pentru ca restul de 25-20% să reprezinte situații când poate învăța ceva nou.
  • Acuitate vizuală.  Mici schimbări vor avea loc la cei doi ghizi: ei fie își vor schimba poziția trupului, fie își vor modifica ceva în îmbrăcăminte. Iar exploratorul, deschizând ochii, va trebui să sesizeze schimbarea, ținând cont de locație sau culoare, de modificarea vestimentatiei, de mimica celor 2 ghizi.
  • Acuitate auditivă. Cei doi ghizi vor produce o senzație auditivă similară. De pildă, vor pocni din degete, sau vor bătea din palme pe rând. Iar exploratorul va trebui să ghicească, având ochii închiși, cine a produs acea senzație. De un real folos îi vor fi exploratorului distincții ce țin de locația sau volumul sunetului.
  • Acuitate kinestezică. Pe rând, cei doi ghizi vor atinge umărul exploratorului, sau vor atinge genunchiul acestuia/acesteia, în timp ce exploratorul va avea ochii închiși. Și el/ea va trebui să precizeze cine din cei doi – sau din cele două – a produs antingerea mai întăi, și mai apoi. Și în acest caz, exploratorul se va putea folosi de locația, presiunea sau temperatura stimulului în identificarea ghidului care a generat senzația.

     Milton Erickson, unul din părinții fondatori ai NLP, a fost bolnav de poliomielită încă de la o vârstă foarte fragedă 5 sau 6 ani. Pe vremea aceea, trăia la o fermă împreună cu o familie numeroasă alcătuită din frați, verișori, părinți, unchi și mătuși. Când boala sa a debutat, doctorul familiei i-a spus mamei sale că ”băiatul nu va trăi să vadă răsăritul”, motiv care l-a determinat pe băiat să-și spună ”ba, voi trăi”, luând prima decizie decisivă în viață, anume de a privi, din patul său unde era imobilizat, pe fereastră, cum soarele răsare a doua zi. Și, evident, asta a și făcut. Și astfel a început să-și antreneze și celelalte simțuri căci datorită bolii sale nu distingea culorile și tonurile. Iar antrenamentul său a durat o viață întreagă, la bătrânețe devenind un adevărat….magician!