Testament – NLP Integrativ

Testament

Bunica si NLP-ul
October 13, 2017
Un sfarsit si un nou inceput
December 17, 2017
Show all

Testament

Ce mostenire lasi in urma ta?

Probabil, daca ai ceva mai mult de 30 de ani si, mai ales daca ti-ai intemeiat o familie, ti-ai pus deja aceasta inrtrebare… chiar de mai multe ori. Care a fost primul lucru care ti-a venit in minte: o casa, o masina, bani, un copil educat, o companie prospera, propria carte, o prietenie lunga si frumoasa, un partener indragostit … ?

Eu m-a gandit multa vreme ca cele 3 fiice pornite cu bine pe drumul vietii ar fi o mostenire de care pot fi extrem de multumita. Daca Dumnezeu m-a ajutat sa-mi vad acest vis implinit, mi-am dorit apoi si o carte, pe care o scriu. Incepand sa fiu implicata in diverse activitati de voluntariat am inceput sa-mi doresc si o afacere (antreprenoriat social), care sa ajute cat mai multi oameni. Cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu se va intampla si asta.

Tu ce iti doresti sa lasi in urma?

De multe ori, in cursul dezvoltarii personale, atunci cand mi-a fost greu sa-mi stabilesc scopurile, sa decid asupra prioritatilor sau sa-mi fac planuri, am fost indemnata sa-mi inchipui ca am ajuns la sfarsitul drumului meu, in aceasta viata, si sa ma gandesc ce as vrea sa-i aud spunand despre mine, pe cei stransi la capataiul meu sa-si ia adio. Prima data mi s-a parut ciudat, trist… chiar macabru. Apoi am inteles ca este o schimbare de perspectiva foarte buna. Sa privesc lucrurile din punctul in care nu mai am timp sa schimb nimic… a fost pentru mine  o modalitate de constientizare a valorilor nenegociabile, de setare a prioritatilor si de motivare, excelenta.

Daca nu ai facut inca acest exercitiu, te indemn sa-ti aloci timp si sa-l incerci. S-ar putea sa ti se lamureasca multe idei care iti sunt inca neclare.

In ultimele 4 articole ti-am spus cate o poveste. Poate citesti acest articol si pentru ca ti-a placut, cel putin una dintre ele. Imi doresc sa continui in acest stil, asa ca revin la scenariul respectiv: eram intr-un vis… si era o casa de vacanta…. erau multe usi, care aveau pe ele placute cu nume poate un pic ciudate: parinti, copii, partener, educatie, cariera, contributie, la primul nivel si:  bani, prietenie, iubire, sanatate, libertate, recunoastere la mansarda … Am explorat camerele numite: bani, partener, sanatate, contributie. Astazi voi explora pentru tine o noua incapere si iti voi spune o noua poveste.

Povestea 5 din Cartea cu povesti. Testamentul

Astazi soarele s-a jucat dea fata-ascunselea cu noi, aici la malul marii, asa ca mi-am ales un loc retras pe iarba verde din jurul unui copac, pe colina din apropierea plajei. Am stat o vreme privind zbuciumul valurilor inspumate in departare, apoi m-am intins pe patura, cu mainile sub cap, privind jocul norilor albi si pufosi pe albastrul luminos al cerului de vara. Ma gandeam la ultimele capitole din cartea pe care o incheiasem. Mai aveam cateva lucruri de care nu eram sigura daca e bine sa le las asa sau sa fac anumite schimbari… Cartea este o autobiografie, in care am lasat, pe ici pe colo, imaginatia de scriitor sa faca modificarile pe care le-a considerat necesare. Se numeste “Dantela de la ingeri” si  va fi o trilogie. Am gandit intreaga structura inca de la inceput. Fiecare volum va avea putin peste 100 de pagini. Tocmai am terminat de scris primul volum, care vorbeste despre vrmurile destul de zbuciumate din ultimii vreo 20 de ani. In volumul al doilea voi lamuri un pic mai in detaliu istoria personala, incepand cu bunica din partea mamei (ingerul din titlu, de la care vine dantela). Iar in al treilea volum o sa vorbesc despre “Testamentul” meu. Toate aceste ganduri imi treceau prin minte, cand am simtit nevoia sa inchid ochii si… m-am trezit deodata inapoi, pe culoarul casei de vacanta privind usile care ascundeau incaperile neexplorate inca.

De data aceasta nu am mai ezitat. Am ales sa intru in camera: Copii. Am deschis usa si m-a intampinat o camera mare si luminoasa, cu peretii acoperiti cu rafturi albe de lemn, pline cu albume, carti, cutii, dosare si pe ici pe colo bibelouri asezate pe mileuri de dantela. M-am mirat sa le vad, pentru ca stiam ca nu le mai folosisem de mult. Aveam impresia ca le daruisem pe toate. Totul era curat si ordonat. Chiar foarte ordonat, pentru ca toate lucrurile erau asezate in ordine cronologica, incepand din dreapta usii si de sus in jos. Am parcurs cu degetul aratator cotoarele mai multor albume si carti, am ales cate unul, l-am rasfoit, m-am emotionat amintindu-mi scene uitate din copilaria fiicelor mele. In cutii erau scrisori, diplome, felicitari facute de manutele lor in primele clase, sub indrumarea doamnelor educatoare sau invatatoare.  Am trecut pe peretele din stanga si am gasit lucruri din clasele mai mari, multe fotografii  in care erau impreuna cu colegii si prietenii lor din cartier, de la scoala, de la biserica, din tabere, din excursii, de la bunici… Cartile erau cele care le placusera cel mai mult si pe care le citisem si eu cu ele sau pentru ele. Unele inca mai aveau in cate un colt cate o “semnatura” facuta de cea mica. I-au placut intotdeauna cartile si… pana sa invete sa le citeasca, cum le prindea le mazgalea. Ba chiar am gasit-o intro zi, cand avea doar vreo 2 anisori, cocotata pe rafturile de sus ale bibliotecii, dupa o carte. Am avut nococul sa nu cada si sa nu pateasca nimic. Ajungand la capatul sirului de rafturi de pe partea stanga, am vazut o carte de marimea unui om (cum de nu o observasem pana acum?) rezemata de perete, avand prima coperta un pic intredeschisa. Pe coperta de un verde smarald scria cu litere mari, aurii : TESTAMENT. Inauntrul cartii se vedea o pagina de culoarea pergamentului si un scris frumos, caligrafic, cu litere mari negre. Am deschis-o si am inceput sa citesc. Era istoria vietii mele. Am ramas un pic surprinsa. Ma asteptasem sa fie vorba doar despre fete, asa cum fusese in toate celelalte amintiri din incapere. Am rasfoit cu emotie, pagina dupa pagina. Era deajuns sa vad pagina si intelegeam totul dintr-o privire. Nu era nevoie sa citesc cuvant cu cuvant. Am avansat insotita de lacrimi de bucurie sau de tristete, pana la ziua de astazi. Am dat pagina cu speranta si emotie, dar in loc de scris era… o usa.

Am deschis-o cu teama de necunoscut si m-am trezit in fata unui cer plin de stele. Nu parea sa fie altcteva de vazut sau vreo posibilitate de a ajunge undeva pe vreo scara sau in orice alt mod. Ma pregateam sa inchid usa si cartea, cand o voce mi-a soptit: Vino! Din intuneric a aparut o mana intinsa, iar vocea a continuat: Nu te teme, sunt eu Universul. Nu ai pus tu de atatea ori pe pagina ta de Facebook citatul in care spuneai ca Universul este intotdeauna de partea ta? Nu stiam daca sa rad sau sa cred ca am luat-o razna. Vocea a continuat: ai ocazia sa vezi  cum va fi viata ta pana la sfarsit, daca respecti deciziile pe care le-ai luat deja sau poti sa schimbi orice crezi sau simti ca nu este exact ceea ce iti doresti. Este o ocazie pe care nu o are oricine. Pana sa apuc sa intreb ce am facut sa merit acest tratament special, raspunsul a si venit: Pur si simplu ti-ai dorit din toata inima sa afli cum sa faci schimbarile de care ai nevoie, in sfarsit ai acceptat ceea ce nu mai poate fi schimabat si, in plus, in ultima vreme te-ai rugat mereu pentru intelepciunea de a le desosebi pe unele de altele si pentru rabdarea de a-ti duce misiunea pana la sfarsit, oricat de grea ar fi ea. Asa ca nu mai ezita, paseste peste prag, iar eu te voi sustine! Tentatia era foarte mare. Cerusem sa stiu, si acum ca primisem, venise randul punerii in practica. Am luat mana care mi se intindea, m-am “agatat” de ea cu toata puterea si am pasit prin usa. Am avut senzatia ca plutesc, dar asta nu era neasteptat. M-a cuprins insa si o stare de bine, de pace, de incredere in mine si in tot si toate. 

Ce a urmat, m-a mirat foarte tare. Ma asteptam la tot felul de imagini de poveste cu filmul vietii mele, la ceva de genul “Poveste de Craciun” de Charles Dickens… In oc de asta in fata mea a aparut un ecran (touch screen) pe care era o schema logica, de tipul: “decizie/alegere”…… sageata la dreapta, cuvantul DA,  urmat de o “consecinta” si …. sageata la stanga, cuvantul NU,  urmat de o alta “consecinta”. Nu m-am putut abtine si am murmurat: foarte tare! In spatele meu s-a auzit un hohot de ras grav si domol. Apoi vocea binecunoscuta mi-a spus: Ai aici si acum ocazia sa-ti analizezi consecintele care decurg din deciziliile pe care le-ai luat deja si tot ceea ce ar urma, daca ramai pe drumul ales pana in acest moment, fara sa mai schimbi ceva. Poti sa faci apoi, 3 schimbari importante, in punctele pe care ai sa le vezi marcate cu rosu. In functie de schimbarile facute toata schema se va reorganiza. La baza ai o sageata, care duce la o imprimanta. Acolo vei obtine la sfarsit Testamentul tau. Ai la dispozitie 3 incercari (variante) pentru fiecare punct de schimbare. Nu te grabi. Ai tot timpul din lume. Aici suntem in afara dimensiunii temporale, asa cum o percepeti voi oamenii. Dar mai ales, nu lasa EGO-ul sa te conduca in alegerile pe care le vei face. Aculta-ti inima si analizeaza-ti sentimentele. Lasa-te in voia intuitiei si a inspiratiei divine, de care esti inconjurata. Ma simteam ca la un examen de an, in timpul facultatii, cu o gramada de scheme tehnologice cu variante si trasee din care trebuia sa aleg. Broboane de sudoare rece se adunasera pe frunte, gata sa o ia la vale peste sprancene. Am spus in gand o rugaciune scurta si am inceput sa urmaresc traseele sagetilor si conexiunile dintre decizii/alegeri si consecinte. Recunosc, cea mai mare parte dintre ele nu mi-ar fi trecut prin minte, desi dea lungul timpului exersasem acest gen de gandire, analizasem multe variante si imi imaginasem scenarii, ajungand sa cred ca ma pricep destul de bine. Am descoperit curand si cele 3 puncte rosii. Erau despartite de cate 5 trepte ale schemei, ce pareau sa corespunda fiecare cate unui an. Una dintre alegeri era legata de sanatate, una de bani si cealalta de ocupatie.  Toate aveau implicatii profunde asupra legaturilor de familie si a contributiei mele la binele meu si al celor din jur. Nu era deloc usor sa urmaresc toate implicatiile fara sa pierd sirul logic… si deodata mi-am adus aminte ca nu asta era scopul. Am inchis ochii, am pus mana pe inima si m-am lasat purtata de senzatii, imagini si sunete. Mi-am dat voie sa intuiesc care sunt alegerile, care vor aduce consecintele insotite de cea mai mare bucurie si liniste, prin care sa-mi manifest iubirea fata de mine, fata de cei din jur si fata de aceast Univers care imi oferea aceste posibilitati. Asa ca am deschis ochii si am ales. Pentru sanatate am ales Natural. Pentru bani am ales Iubire; sa-i iubesc si sa-i accept ca prieten si ajutor. Pentru ocupatie am ales Pasiune; cu increderea ca banii necesari vor veni negresit. Am atins cu degetul usor fiecare varianta si schema s-a rearanjat imediat. Am mai parcurs o data totul cu o privire cercetatoare, mi-am luat inima in dinti si  am apasat butonul “print”. Fara nici un zgomot a poposit in palma mea o foaie alba pe care erau cateva fraze usor de citit. Era tot ce mi-am fi dorit vreodata, in cele mai frumoase vise ale mele. Aveam in mana promisiunea unei vieti implinite. Toate lucrurile urmau sa-si gasesaca cea mai buna rezolvare pentru toti cei implicati. Si sa mai crezi in vorba ca “nu poti multumi niciodata pe toata lumea“… ba uite ca se putea.! Pentru ca alesesem sa ma ocup la timp si cu dedicare, atat de sanatate cat si de bani si de afacerea pe care o incepusem, Testamentul imi spunea ca eu cunoscusem iubirea, libertatea si recunoasterea.  Copiii mei si intreaga familie atinsesera prosperitatea si erau sanatosi, iar oamenii ale caror vieti se intersectasera cu a mea, isi gasisera raspunsurile la propriile intrebari si isi schimabsera viata in bine, dand apoi mai departe si altora din cunoasterea, dar mai ales din iubirea regasita.  

Da asta era Testamentul pe care doream sa-l las copiilor mei. Vor avea ce sa-si aminteasca, cu afectiune si recunostinta, vor avea un model de dezvoltat si dat mai departe copiilor lor.

Toate bune si frumoase, dar eu cum ma intorc acasa? In momentul in care am formulat acest gand, mana a reaparut, indicand-mi intrarea intr-un tunel si vocea mi-a soptit bland: in fiecare dimineata de acum incolo, primele minute dupa trezire, aminteste-ti aceste alegeri, pe care le-ai hotarat, si lasa-ti ochii mintiii sa revada imaginile frumoase ale consecintelor care vor veni. Testamentul poti sa-l iei cu tine, este al tau. Am pasit in tunel si inconjurata de o lumina blanda si o muzica placuta, am ajuns din cativa pasi inapoi in camera. Cartea cea mare disparuse. In locul ei era o masuta si pe ea o cutie frumoasa din lemn sculptat, goala si cu capacul deschis. Am simtit ca era locul unde trebuia sa pun Testamentul.  Am mai mangaiat inca o data hartia si am inchis capacul cutiei. Zgomotul m-a facut sa tresar si am clipit. In momentul in care am deschis ochii am vazut deasupara crengile copacului sub care atipisem.

Am inteles ca am de acum o tema zilnica. In fiecare dimineata voi avea minutele mele de “vizualizare creativa” care ma vor tine conectata cu aceasta inspiratie divina pe care am primit-o, prin intermediul acestui vis.

Da-ti voie si tu, drag prieten, sa visezi si sa-ti imaginezi in cele mai mici detalii, viata ta in urmatorii 5 ani, apoi inca 5 si inca 5… O viata despre care sa vorbeasca toti cei care te-au cunoscut, dar mai ales copii tai, cu dragoste si recunostinta, atunci cand nu vei mai fi printre ei.

Ce decizii ai nevoie sa iei sau ce alegeri sa faci pentru a obtine rezultatele visate? Nu te gandi! Lasa-te sa intuiesti, sa simti!

Cred ca astazi ar fi cel mai bun moment sa incepi calatoria ta pe acest drum …

 

Mult succes si inspiratie!