Bine te-am regăsit!
Am amânat cât am putut publicarea acestui articol. L-am simțit important și nu am vrut sa te dezamăgesc. Am depanat niște povesti de “vacanta” în timp ce am făcut vizite imaginare în camerele unei vile de la malul marii.
Toate acele camere sunt locurile din minte, în care am așezat convingerile legate de cele mai importante valori din viata. Și am ajuns astăzi la ultima camera și cea care s-a dovedit, cu prisosința, ca fiind cea mai importanta valoare a mea: libertatea.
Sunt atâtea de spus despre ea… Mi-am amintit însa, ca voi mai avea ocazia sa scriu și alte articole pe acest site, pana la sfârșitul acestui an, asa ca probabil o sa-ți mai vorbesc despre libertate și din alta perspectiva decât cea pe care am ales-o pentru aici și acum.
Vizitele au readus uneori în memoria prezenta întâmplări uitate, care s-au repetat într-o forma sau alta, pentru ca nu-mi dădusem timp sa înțeleg de prima data lecția pe care o purtau. Alteori am întâlnit în acele camere visuri încă nematerializate, pentru ca deși sunt o persoana curajoasa, încă mai construiesc încrederea în forțele proprii și stima de sine.
Asa ca am împărtășit cu tine, draga cititorule, cele mai importante incursiuni spre mine însămi, pe care le-am făcut cu ajutorul tehnicilor îndrăgite în ultima vreme: meditație, vizualizare, povesti terapeutice, metoda Disney, Linia Timpului, Recadrarea, Submodalitati… metode pe care le poți studia în cărțile lui Richard Bandler și ale altor autori care au îmbrățișat NLP-ul ca pe cea mai rapida și eficienta metoda de schimbare în bine a omului, în ziua de astăzi.
De asemenea vei putea experimenta toate acestea la cursul de Practitioner NLP susținut de Maria Cotoi. Dacă te vei îndrăgosti de NLP, ca ea sau ca mine și multi alți cursanți ai ei, vei dori probabil sa parcurgi și etapa Master NLP, sa devii Consilier NLP Integrativ și sa ajuți pe alții sa se cunoască și sa-și găsească în ei resursele necesare pentru a-și schimba viata în felul în care și-o doresc.
Eu iți doresc sa fii inspirat și sa alegi cu ințelepciune! Și dacă simți ca iți lipsește ințelepciunea necesara luării unei decizii, cere de la Dumnezeu! El da tuturor (asa cum poți citi în Biblie, în Iacob 5: 1). Cum sa ceri? Prin rugăciune simpla și sincera.
Vei primi răspuns? Cu siguranța! Poate ai fi tentat sa crezi ca nu l-ai primit pentru ca este posibil sa nu vina în forma în care îl aștepți, însa dacă iți deschizi mintea și inima sa-l primești oricare ar fi el, va fi îndrumarea către exact ceea ce ai nevoie cel mai mult în acest moment.
Iți spun aceste cuvinte din suflet și din proprie experiența. De multa vreme îmi place citatul “Let go and let God” și nu știam de ce. De curând am înțeles ca aveam nevoie sa ma întorc la a-mi folosi mintea ca instrument și a lasa inima sa conducă, a simți fără teama sa îmi arat sentimentele și a fi dispusa sa accept ceea ce nu pot schimba. Însa o introducere prea lunga ar putea sa-ți consume răbdarea, asa ca voi trece la povestea de astăzi, ultima din seria de 12, numita “Cartea cu povesti”. Le poți oricând citi sau reciti pe acest site.
Povestea 12 din “Cartea cu povesti”: Fântâna de lumina
“M-am trezit la primul sunet al ceasului deșteptător pentru ca știam ca am ceva important de făcut. Înainte de orice, ca de obicei, am mulțumit ca am parte de încă o zi în care pot face tot ceea ce îmi doresc, pentru mine și cei dragi.
Era încă întuneric, dar îmi pregătisem de cu seara echipamentul de sport, pe care l-am îmbrăcat în graba. Am ieșit pe cărarea din spatele casei, care ducea spre o mica stanca de la malul marii. Mi-am găsit drumul cu o lanterna. Am ajuns și m-am așezat.
Valurile trimeteau pana la mine un foșnet liniștit. Mi-am îndreptat privirea către orizont și am așteptat câteva minute. Încet, treptat, culorile cerului au început sa se schimbe și pas cu pas cercul de foc al soarelui și-a făcut apariția din apele întunecate și îndepărtate ale marii.
Era ultima posibilitate din aceasta vara sa privesc răsăritul la malul marii. Vacanta se termina și începea un nou an de munca. E adevărat ca munca devenise în ultimii ani suficient de plăcuta încât sa nu aștept cu disperare vacanta, dar relaxarea de la malul marii în zilele de sfârșit de vara este plăcerea mea maxima, de când ma știu.
Mai ales ca în unele nopți, asa cum e normal când se apropie toamna, ploua un pic și dimineața este un aer proaspăt, care îmi da o senzație de înnoire în tot corpul. Spectacolul răsăritului este momentul în care simt cel mai mult înnoirea, trecerea de la vechi la nou, sfârșitul și începutul.
Chiar dacă este vorba de lucruri esențiale sau mărunte, am învățat sa iau ce-mi este de folos din ce a fost și sa-i dau drumul, sa las trecutul la locul sau, în trecut. Cu lecțiile învățate astfel și îngrijorarea pentru viitor a scăzut considerabil, asa ca reușesc de cele mai multe ori sa las și viitorul la locul sau, în viitor. Și atunci ce mai rămâne?
Sa trăiesc în clipa prezenta. Auzim și citim asta tot mai des, peste tot. De ce? Pentru ca este important pentru noi toți și Universul, care întotdeauna “complotează” pentru binele nostru, ne tot aduce în fata lucrurile pe care avem nevoie sa le înțelegem și sa le învățam, sa le integram în ființa noastră.
Mi-am făcut alergarea și m-am îndreptat spre casa. După un dus răcoritor, am luat în tihna micul dejun, rememorând încă minunatele imagini ale răsăritului pe o muzica de pian, flaut și valuri, pe care ți-o ofer și ție aici. Am urcat apoi către camera pe care mai rămăsese sa o vizitez: Libertate.
Mare mi-a fost mirarea când am văzut toate ușile de la primul nivel deschise. Am alergat la mansarda și erau la fel. Camerele aveau ferestrele larg deschise și lumina intra libera, umplând și cele mai îndepărtate colțuri. Am trecut cu pași lenți prin fata tuturor camerelor.
Am revăzut lucrurile pe care le lăsasem în urma cu fiecare USA închisa. Acum toate păreau în armonie, ca și cum nu erau atât de diferite… Toate camerele invitau la meditație și relaxare. În fiecare se auzea muzica, iar în aer pluteau arome de … caprifoi, levănțica și… nu știu: cuișoare… scorțișoara… cam asa ceva.
Am ajuns în fata camerei pe care o mai aveam de vizitat. Era ultima din dreapta, de la mansarda. Am pășit peste prag. În mijloc era o fântâna, însa nu cu apa ci… cu o lumina blânda, care parca dogorea o căldura plăcuta. M-am apropiat și am întins mana, cu grija, sub jetul de lumina.
Lumina a pornit pe brat în sus și s-a împrăștiat în tot corpul dându-mi o senzație de pace, pe care nu o mai simțisem vreodată. În plus deasupra capului meu s-au deschis doua porți mari și prin ele puteam vedea Universul întreg. Lumina a început sa curgă prin acele porți și am întins mana… m-am simțit ridicata pana la pragul ce ma despărțea de imensitatea aceea albastra și înstelata.
Am privit cu un pic de teama și multa curiozitate și am văzut niște culoare, ca pistele de alergare ale unei arene sportive, iar pe fiecare dintre ele, în diverse puncte ale “traseului” … eu: eu mai tânăra sau mai matura, mai vesela sau mai trista, mai sigura sau mai înspăimântata decât eu, cea de acum, care priveam. Și pe fiecare traseu erau diverse obstacole și fiecare dintre acele alte “eu” înfruntau sau ocoleau obstacolele sau chiar se întorceau din drum… sa-și facă elan sa sara peste ele.
Uitându-ma mai atenta am observat ca exista o anumita ordine cronologica a culoarelor și ca pe măsura ce una dintre cele de pe primele culoare hotăra sa studieze obstacolul și sa-și pună întrebări încercând sa-i înțeleagă rostul, acesta dispărea, iar ea mergea mai departe. Însa nu numai obstacolele de pe culoarul ei deveneau tot mai rare și mai mici, dar chiar și ale celor de pe culoarele următoare, fără ca acestea sa facă ceva… încă.
Era încurajator și liniștitor. Am zâmbit și o voce calma, de undeva din spatele meu a spus: “Ai făcut toate aceste lucruri în felul tău și în ritmul tău de vreo E ani încoace. A venit timpul sa împărtășești experiențele tale cu cei din jur, începând cu cei dragi.
Acesta este scopul acestei vizite. Sa-ți amintești mereu ca nu este atât de greu cum pare. Poți face cu încredere primul pas fără sa știi exact care va fi următorul. Ai nevoie doar sa iți clarifici unde vrei sa ajungi. Ai încredere în intuiția ta, care nu te-a înșelat niciodată.
Te iubesc și voi fi mereu alături de tine sa te susțin la nevoie! “. Cuvintele m-au emoționat profund și lacrimi îmi șiroiau pe obraji, dar nu erau de tristețe, ci de bucurie. Mai mult decât orice m-a emoționat vocea, care părea a tatălui meu.
Parca era una dintre discuțiile pe care le-am avut cu el, în cele câteva săptămâni înainte de trecerea lui în lumea de dincolo. Am simțit aceeași protecție, pace și iubire necondiționata. Am simțit apoi din nou podeaua sub picioare și parca lumina din fântâna era mai strălucitoare.
Mi-am amintit de o meditație ghidata, pe care o ascult de ceva vreme în fiecare duminica: “Asking for nothing and receiving everything” .
Am plecat îngândurata și liniștita spre camera de la parter unde ma așteptau bagajele făcute. Casa de vacanta urma sa fie închisa deocamdată. Îmi era destul de clar ca puteam sa o vizitez oricând, ca puteam sa revăd poveștile, sa zăbovesc asupra lor pana le înțeleg mai bine.
Acum însa era important sa-mi fac planurile pentru a urma indemnul de a da mai departe învățăturile dobândite. Pe drumul spre casa, în legănarea monotona a vagonului de tren mi-am făcut mare parte din planuri, pe care urmează sa le dezvălui in următoarele povesti… ”
De săptămâna viitoare voi începe o noua serie de povesti, în care eu voi fi doar povestitorul. Personajele vor fi bunica mea și prieteni ai mei, mai mult sau mai putin imaginari. Bunicii ii voi povesti pe înțelesul ei totul. Prietenii sunt cei cu care am împărtășit deja metodele NLP. Experiențele lor sper sa iți fie de un real folos atunci când simți ca vrei sa faci schimbări în viata ta.
Pe curând!