Am scris o noua poveste. Ma pregatesc sa o impartasesc cu voi si ma gandesc… unora li se va parea ciudat acest “dialog” al meu cu bunica. Asa ca o sa va spun un secret: chiar exista dialog.
Cu ceva timp in urma am citit despre Tehnica Consilierilor Invizibili pe care o aplica Napoleon Hill. Pentru el a functionat in acelasi fel, adica la un moment dat, si-a dat seama ca mesajele primite nu mai erau doar din mintea lui… despre asta puteti afla detalii aici: http://viataverdeviu.ro/tehnica-consilierii-invizibili-exercitiul-de-vizualizare-al-lui-napoleon-hill/
La inceput am fost circumspecta, eu si logica mea de inginer… insa 10 ani dezvoltare personala si 2 ani de NLP au schimbat multe… asa ca am inceput sa practic metoda si o parte din rezultatele ei le aveti in aceste povesti bazate pe discutiile mele cu cea mai inteleapta persoana din familia mea, bunica din partea tatalui.
Asa ca, iata noua poveste:
„– Bunico, ce bine imi pare ca ai venit din nou sa stam la sfat!
– Draga mamii, de cate ori ma chemi, cu mare dragoste vin. Ia spune tu, de data asta ce vrei sa mai povestim? Da, aici miroase tare bine a „galuste”…
– Da, bunico, am pregatit sarmalute in foi de vita-de-vie, hrean si stevie, in oala aceea de lut de la dumneata. Sunt inca in cuptor. Imi aminesc ce mult ne placeau cand ne faceai dumneata de Sfanta Maria, la hramul bisericii, si cu ce pofta mancamtoti copiii, inghesuiti unul in altul la masa mica de lemn, obositi dupa plimbarea pe deal, la balci.
– Tare mi-era drag sa vad cu ce pofta mancati. Cu adevarat se bateau lupii la gura voastra.
– Astazi as vrea sa ne amintim impreuna povestea maramei de borangic pe care o pastrai mereu in cui in „odaia cea buna”. Este si acum acolo, ca si cum te-ar astepta. Iti amintesti, bunicuto, ca mi-ai spus povestea cand nu am intrat la facultate de prima data? Si tare suparata mai eram…Mi se parea ca era o mare nenorocire ca eu, una dintre premiantele clasei, am ramas „pe dinafara”, iar cei mai multi colegi au intrat, chiar daca la facultati mai „modeste” sau cu medii mai mici. Ma gandeam ca imi va fi rusine sa mai ies in oras cu ei, ca voi deveni invidoasa pe reusita lor… Imi era groaza de teoriile pe care urma sa le aud in fiecare zi pe tema asta de la mama. Mi se parea ca toate acuzatiile pe care mi le adusese din cand in cand, la alte esecuri trecute, mai mici, aveau acum o justificare, un fundament, ceea ce ma intrista foarte tare.Apoi am aflat ca mai erau locuri pentru sesiunea de toamna la o facultate noua. Eram insa intr-o mare dilema, daca sa merg acolo, doar ca sa nu raman pe dinafara sau sa folosesc prilejul sa invat si sa dau peste un an examen la medicina, unde dorisem si nu la inginerie, unde picasem… Si atunci m-am hotarat sa vin in vizita la dumneata. Ai fost mereu oaza mea de liniste si intelepciune. Iti amintesti? Te-am intrebat cum iei dumneata hotararile importante si cum esti sigura ca nu ai gresit?…
– Da, de-amu nu mai erai o copila si eu gandeam ca nu mai aveai de ce sa te temi de supararea lu’ muma-ta. Era dansa apriga la manie, da’ pentru aiasta nu insemna ca mai putea sa te supuna ca pe un catel… De lume nu trebuie sa-ti pese nici cat negru sub unghie… asa ti-am spus mereu. Nu vietuiesti cu lumea in casa ta, nu iti umple lumea blidul cu mancare si nu vine lumea sa mulga vaca in locul matale. Asa ca te-am luat de mana si ne-am dus in camera buna. Am luat marama din cui si m-am imbrobodit cu ea, am stat pe lavita si ti-am grait:in neamu’ nostru femeile au lasat vorba de la una la alta (de la mama la fata sau nepoata) despre cum e mai bine sa intampini greul in viata. Pe cand eram doar o copila, bunica ma punea cu capul in poala ei si imi spunea povesti. Erau povesti cu talc si dupa fiecare poveste imi talmacea vreo istorie din familie care se potrivea cu intelesu’ povestii. Asa am invatat sa resprect batranii, parintii, barbatul, da’ nu m-am temut niciodata de ei. Am deprins rabdarea si am tinut minte sa nu port ranchiuna si cate si mai cate… Da’ cel mai de pret sfat care mi l-a dat bunica, dupa ce m-am mai marit, a fost ca eu, oricand ’oi avea trebuinta, pot face lucru pe care mi-l doresc. Mi-a daruit marama asta si m-a sfatuit sa o pun pe cap, sa inchid ochii si sa aud glasu’ ei, sa simt mana ei pe umaru’ meu, sa vad ochii ei blanzi si ocrotitori si sa-mi amintesc vorbele ei: „Dumnezeu ne-a facut pe totidupa chipul si asemanarea lui. Si daca El poate toate si noi putem.” Asa se face ca m-ai vazut adesea, draga mamii, venind aici si punand marama pe cap ca sa am puterea sa infrunt greutatile vietii cu rabdare si intelepciune. La urma ti-am spus: de-amu eu iti dau dumitale naframa asta, cusuta cu fir, ca sa o porti in buzunar sau in geanta si cand ai trebuinta sa iti dea curaj si rabdare…
-Mi-ai dat acea batista fina, brodata, pe care o port mereu cu mine, insa uneori am avut impresia ca problemele sunt prea mari, ca nu am timp sa ma opresc si sa-mi amintesc…. sa simt prezenta dumitale, sa-ti aud vocea blanda si sfatul intelept, dar mai ales incurajarile si sa te vad stand cu demnitate in straiul dumitale simplu, in tinda micuta a casei de lut acoperita cu stuf…Pana intr-o zi cand la scoala aceea despre care ti-am vorbit data trecuta, NLP, am facut un exercitiu care se numeste Cercul Excelentei. E ca un joc. Ca o piesa de teatru cu actori si decoruri. Eu eram personajul principal. M-am gandit ce insusire imi pare ca imi lipseste si am nevoie de ea sa-mi rezolv problemele: prima care mi-a venit in minte a fost increderea in sine (matale, care ma cunosti asa de bine nici nu cred ca te miri, ca asta a fost prima). Apoi m-am gandit la o intamplare cand am avut incredere in mine. Eram pe punctul sa cred ca nu am avut nicodata si atunci exercitiul imi spunea sa ma gandesc la cineva cunoscut, care are aceasta calitate si am vazut-o cum se manifesta. Apoi m-am mai gandit un pic si mi-am dat seama ca nu cu mult timp in urma fusesem foarte increzatoare cand tinusem o prezentare despre depasirea rezistentei la schimbare (si spusesem acea poveste despre morcovi, oua si cafea- invatatura de la bunica).
-Draga mamii, am priceput ce vrei sa spui, da’ numa’ asta cu schimbarea nu inteleg cum vine.
-Pai, cum sa-ti spun eu bunico… oamenii inteleg la un moment dat ca lucrurile nu mai merg bine si ca au nevoie sa schimbe ceva daca vor sa gaseasca solutia, insa apare frica de schimbare. Ce e cunoscut chiar daca e rau, macar stii cum functioneaza si pare mai putin infricosator. Necazul este ca de cele mai multe ori lucrurile, pe care si le imagineaza ca s-ar putea intampla, sunt doar in mintea lor, iar schimbarea aduce doar bine. Asa ca lectia aceea a mea era un joc si o poveste care sa-i invete pe oameni sa treaca peste teama de schimbare. Si mi-a iesit asa de bine, ca m-au aplaudat si mi-au spus ca le-a fost de folos. Atunci am simtit ca am incredere deplina in mine. Exercitiul Cercul Excelentei iti propune sa iti alegi o forma geometrica (cerc, patrat, triunghi, stea… ce vrei) sa o colorezi, sa te gandesti daca vrei sa fie insotita de un sunet sau un miros, sau chiar gust, daca are grosime, daca e pufoasa sau dura… orice iti place. Am ales un cerc alb cu margine albastra, din matase moale si racoroasa, insotit de un sunet de pian, ca un clipocit de apa. Toate astea imi aminteau naframa alba, fina, cu broderie albastra pe margine. Am urmat mai departe instructiunile. Am asezt cercul pe podea in fata mea si am pasit in el. Mi-am amintit ca intr-un film, momentul in care am avut incredere in mine si mi-am dat voie sa aud, sa vad si sa simt tot ce fusese atunci, ca si cum as fi fost din nou acolo. Am iesit din cerc si m-am gandit, pentru cateva secunde, la ceva ce nu avea nici o legatura cu exercitiul. Am revenit in cerc si infilmul meu cu increderea in mine. Si am repetat asta inca o data.
– Da’ eu nu pricep, maica, de ce ai trebuinta sa tot faci mereu la fel, ca te stiu fata isteata si pricepi din prima.
-Exact asta a fost, bunico draga, greseala cu naframa de la dumneata. Am avut impresia ca stiu exact cum sa o folosesc si aveam dreptate:STIAM. Insa nu imi dadusem timpul sa simt tot ce era atasat de ea. Incercam sa o folosesc si doar ajutata de minte (de memorie) sa te aduc langa mine si sa ma ajut de puterea pe care mi-o dai. Nu functiona pentru ca nu folosea si simturile: vazul, auzul, emotia…De aceea exercitiul te pune sa intri in starea aceea buna, sa o traiesti, ca si cum ai fi acolo, sa te intrerupi si sa revii, de mai multe ori, pana ce corpul tau cu toate simturile si emotiile tale sunt la unison cu mintea si au inregistrat cu exactitate totul. In NLP se numeste Ancorare. Din momentul in care poti reproduce repede starea pe care o doresti, atunci cand ai nevoie, inseamna ca ai ancorat-o. Ca aducere aminte sau „ancora”, la acest exercitiu, la sfarsit mi-am imaginat ca am luat cu mine cercul si ori de cate ori voi avea nevoie de incredere in mine imi imaginez ca asez cercul pe podea in fata mea si pasesc in el. Automat apar in mine resursele si emotiile asociate cu cercul. Ce este si mai frumos este ca pregatesti acest lucru, chiar mai bine, in exercitiu. Dupa ce faci ancorarea, verifici daca functioneaza cum ai nevoie imaginand deja niste situatii viitoare in care vei avrea nevoie de resursa pe care ai activat-o. Adica eu mi-am ales niste momente in care am considerat ca o sa am nevoie de incredere in mine si m-am vazut acolo, am auzit oamenii din jur, am simtit totul ca si cum as fi fost acolo. Apoi am stiut ca sunt pregatita.
– Draga bunicii, am spus eu din ziua cand mi-ai povestit intai de scoala asta ca tare-i buna! Ai zice ca nu-i mare lucru, ca te invata ce noi stiam de la mama sau bunica. Da’ de-amu, ca voi nu mai aveti ragaz sa stati sa tainuiti, sa cumpaniti…exercitiile aiestea… cum le zici mataluta, fac treaba repede si lesne. Da’ iaca stau eu si ma socot ca povestea cu Harap-Alb e numa’ buna de pilda cum omu’ foloseste ce are la indemana (resurse cum le spui dumneata, draguto)cand viata aduce in drumu’ lui piedici cu duiumu’…
– Da, bunica mea draga si scumpa, vezi, stiam eu ca esti un izvor de intelepciune! Desigur ca povestea asta ar fi foarte bine sa se foloseasca pentru a explica, mai ales copiilor, cum e cu resursele care SUNT IN NOI TOATE. Iar acum, cu marama ta la locul ei in cuiul de langa oglinda si naframa la mine (Cercul Excelentei, pe care il folosesc cu succes ori de cate ori am nevoie), este momentul sa ne luam ramas bun, pentru un timp. Multumesc bunico! Sa ne vedem si sa ne auzim cu bine, in curand, la o noua poveste!”
Daca va doriti sa cititi mai mult si sa exersati cercul excelentei va stau la dispozitie o multime de resurse: toate site-urile cu tematica NLP, cartile lui Anthony Robbins, Richard Bandler, Paul McKenna… va pod da cateva exemple: Putere nemarginita – Anthony Robbins, Fa-ti viata exact cum vrei tu! – Richard Bandler, Castiga acum incredere in tine- Paul McKenna.
Va indemn, daca doriti sa aprofundati subiectul resurselor sa participati la cursurile NLP Practitoner sau sa cautati indrumarea unui consilier sau coach, care foloseste metode NLP.
Va doresc succes in descoperirea resusrselor voastre!
[fb_button]