Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui și nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand deodata, de mulțime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

– Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande. Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa?, isi sopteau uimiti oamenii. Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:

– Cred că glumesti, mosnege. Priveste la inima mea – este perfectă! Pe cand a ta este toată o rana, numai lacrimi și durere.
– Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta.
– De ce?

– Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colțuroase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea, unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tau, implică întotdeauna o dăruire. Și, desi aceste rani sangerează inca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale, cu bucati din inimile lor. Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii?, a încheiat cu glas domol si zambet cald, batranelul.

Tanarul a ramas tacut, deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrici si a pus-o in inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase. Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta, pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Astazi inima mea implineste 30 ani, si odata cu ea, si eu implinesc aceeasi varsta. Nu-i nici mult, nu-i nici putin. E doar o varsta, un sir de ani. Inima mea m-a insotit mereu prin lume si prin viata si mi-a fost calauza, atunci cand ii ceream parerea pentru ca nu stiam pe ce cale sa pornesc. De foarte multe ori nu m-a ascultat si a facut doar cum a vrut ea: si-a luat parti din ea si le-a dat unor oameni care nu mi-au pus nimic in locul ramas gol, insa credeti ca ii pasa inimii de acest lucru? Ashhh… nici vorba! Ca sa ma exprim metaforic, intra cu capul inainte in orice aventura si relatie ii este pe plac, imi scrie si imi rescrie istoria personala fara preaviz si imi impinge limitele dincolo de ceea ce, rational, credeam ca e imposibil. Inima mea, precum a batranelului din povestea de mai sus, este departe de a fi perfecta, dar este frumoasa prin bogatia de experienta pe care le-am avut, prin multitudinea de oameni care mi-au permis sa intru in viata lor, prin emotiile pe care le-am trait si le traiesc in continuare.

Ce am invatat in toti acesti ani? Am invatat ca viata, adevarata viata, nu poate exista in lipsa emotiilor de care suntem capabili. Si sa ma ascund de ele este cel mai mare deserviciu pe care mi l-as putea face.

Am invatat ca, atunci cand sunt sincera si atenta, oamenii in mijlocul carora ma aflu se transforma dintr-o adunatura intr-o adunare.

Am invatat ca, atunci cand ma las suprinsa de oameni, de ceea ce nu ma astept sa spuna sau sa faca, incepe cu adevarat magia.

Am invatat ca, pe drumurile tarii, cand incep sa numar dupa statii si nu dupa cate ore au mai ramas pana la destinatie, timpul trece mai repede.

Am invatat ca cea mai simpla metoda de a pune capul pe perina si de a avea un somn bun si linistit este sa fiu sincera cu mine insami.

Am invatat ca o vorba dulce ma poate scoate din suferinti crunte si ca un zambet cald ma poate arunca in iluzii amare.

Am invatat ca pentru o relatie este nevoie de doi oameni, iar pentru ca ea sa nu mai existe este nevoie ca unul singur sa se uite in alta directie.

Am invatat ca o imagine fidela a noua insine sunt faptele si ce lasam pe unde am trecut, si nu vorbele si vesnicile intentii bune.

Am invatat ca oricat de buna as fi in ceea ce fac, tot se vor gasi oameni care sa-mi gaseasca cusur.

Am invatat ca diferenta dintre teama si curaj este doar un singur pas facut in cealalta directie.

Am invatat ca dintre toti oamenii pe care ii cunosc, cel care imi va fi mereu alaturi zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa sunt eu. Si-as face bine sa ma imprietenesc cu mine insami.

Si am mai invatat doua lucruri importante. Unul este acela ca singurul lucru valoros care ramane in urma mea este ceea ce fac pentru altii, iar celalalt este ca fericirea mea depinde in cea mai mare masura de abilitatea de a-mi conjuga viata doar la timpul prezent.

Caci daca viata este un dar, atunci l-am primit pe cel mai surpinzator dintre ele. Iar daca viata este un loz, atunci am avut mana buna si l-am tras pe cel castigator.

Iar pentru ca inima mea danseaza, va invit si pe voi sa o faceti: Khaled – C`est la vie!