Am avut o saptamana de vacanta neprogramata… defectiune de laptop, insa tare bine mi-a prins (fara laptop, nu fara povesti). Astazi revin cu forte proaspete si o noua poveste.
De cateva saptamani incoace am tot spus aici niste povesti. Eram intr-un vis… si eram intr-o casa de vacanta…. erau multe usi, care aveau pe ele placute cu nume poate un pic ciudate… parinti, copii, partener, educatie, cariera, contributie, la primul nivel si: bani, prietenie, iubire, sanatate, libertate, recunoastere la mansarda … Am explorat o camera si… apoi inca una… si tot asa, am ajuns sa le vizitez pe cele cu numele: bani, partener, sanatate, contributie, copii, recunoastere, prietenie si iubire.

De ce am ales varianta asta de a scrie articole? Pentru ca imi permite sa imbin experienta proprie cu ceea ce am citit, cu ce am invatat la cursuri si cu ceea ce inca visez.

Cu ce te ajuta pe tine aceste povesti? Dupa parerea mea, ai putea face parte din una dintre categoriile la care m-am gandit (or mai fi cu siguranta si altele). Acestea ar fi cam asa: (1)poate nu te ajuta cu nimic si atunci te vei plictisi si nu vei citi decat primele randuri; sau (2)poate vei vedea un exemplu de “asa nu“, indiferent ca te referi la poveste sau la modul in care a fost scrisa; (3)posibil ca sa-ti gasesti idea de solutie la o problema care te preocupa de multa vreme, pentru ca pur si simplu povestea te-a ajutat sa o privesti dintr-un unghi diferit. Din oricare categorie faci parte, eu iti multumesc din inima ca existi si citesti aceste randuri.

Asa ca astazi voi continua sa imi tin promisiunea si voi explora pentru tine o noua incapere si iti voi spune o noua poveste.

Povestea 9 din Cartea cu povesti: Ce invatam la scoala si dincolo de ea
Ma plimbam in lungul coridorului de la primul nivel al vilei, incercand sa-mi limpezesc gandurile cu privire la o alegere pe care simteam nevoia sa o fac, definitiv. Am observat ca ezitarea in care ma complaceam de aproape un an nu facuse decat sa ma istoveasca si sa ma descurajeze.
Aveam de ales intre (1) a continua sa fac ceea ce imi place: sa scriu si sa lucrez obiecte hand-made si, din cand i cand sa mai dau ore de engleza… asa cum facusem in ultima vreme, insa sa fiu dispusa sa ma inarmez cu inca o portie zdravana de rabdare in ceea ce priveste succesul financiar, (2) sa ma intorc la ceea ce facusem aproape 30 de ani: inginerie, la care ma pricep dar nu-mi mai aduce suficiente satisfactii sau (3) sa accept ideea de a face un job part-time sau project based bine platit, in vanzari, astfel incat sa ies din impasul financiar in care par ancorata de cam multa vreme. Varianta 2 imi vine din ce in ce mai usor sa o elimin, pe masura trecerii timpului, pentru ca incep sa pierd legatura cu domeniul. Varianta 3 insa nu este atat de usor de refuzat, pentru ca imi rezolva grijile financiare… dar daca stau bine sa ma gandesc nu este chiar atat de diferita de a doua, pentru ca oricum mi-ar ocupa aproape tot timpul, asa ca as ajunge sa fac pentru bani tot ceva ce nu este pasiunea mea. Greu de ales…si mai e si varsta… si singuratatea… si toate experientele trecute… si parerea celor din jur…. Simt ca am nevoie de o schimbare de perspectiva si o sa o caut in … camera… Educatie.
Am intrat incet si am inchis usa in urma mea. M-a intamplinat o camera ce seamana mult cu imaginea din mintea mea a unei camere, pe care nu am avut-o niciodata, dar pe care mi-am dorit-o mereu, camera mea de copil: un leagan legat cu sfoara de o grinda in mijlocul camerei, un tavan plin cu stele din material fluorescent, pereti pictati cu peisaje (in stanga si in fata marea cu valuri inspumate si soare stralucitor, in dreapta si in spate un camp cu flori multicolore, fluturi si pasari si ici colo cate un copac), sub fereastra un loc de citit cu multe pernute colorate; multe carti pe rafturi amplasate peste tot, pe pereti, pe peretele din dreapta un pat suspendat si sub el o lada mare cu jucarii: papusi, mobila pentru ele, trusouri… iar pe cel din stanga un birou cu sertare, iar pe el obiecte de scris, hartie de toate felurile, foarfeci si alte accesorii. M-am asezat incantata in leagan am inchis ochii si m-am imaginat la vrasta de 7 ani, la inceputul prieteniei mele cu primele carti si filme… la vremea la care inventam primele povesti, pe care le spuneam apoi papusilor… in mare „secret”. Nu am avut o asemenea camera si nu prea mi s-au citit povesti. Asta m-a facut sa invat repede sa citesc si sa devin o buna prietena a tuturor cartilor, apoi sa incep sa visez, pe baza celor citite.
Parca incep sa-mi amintesc una dintre povesti. Era o casa veche. Copiii erau veniti in vacanta la bunici. Erau doua fetite si doi baietei de vreo 8-9 ani. Casa avea un pod mare si acolo erau exilate multe din frumusetile iesite din moda: lampi cu abajururi pictate, palarii cu boruri largi, umbrele de dantela, evantaie de pene si cateva obiecte de mobilier, printre care un cufar mare de calatorie, ca acelea pe care le luau cu ei pe vapor cei care traversau timp de luni de zile Atlanticul… Acela era atractia copiilor. Era ticsit cu legaturi de scrisori, albume de poze, vreo doua harti, un binoclu, o busola, o trusa de scris cu penite si calimara, dar fara cerneala, cateva carti, o cutie cu batiste brodate cu monograma, un clasor cu timbre si … o cutie frumoasa, de culoarea ciresului, cu trandafiri sculptati pe capac. Dar oricat de mult doreau copiii sa-i afle continutul, nu gaseau cheia nicaieri. Intre timp se distrau imaginandu-se in expeditie cu ajutorul hartilor, a binoclului si a busolei. Uneori rasfoiau cartile cu povesti despre calatorii in tari indepartate, sau luau cate un set de scrisori si incercau sa descifreze caligrafia intortocheata. Erau scrisori de dragoste de la un iubit plecat in calatorie, catre iubita ramasa acasa in asteptarea lui. Banuiau ca era vorba despre stra-strabunicul si viitoarea lui sotie. Alteori rasfoiau albumele cu poze si isi alegeau personaje pe care sa le interpreteze si isi imaginau viata acestora, cu mintea lor jucausa de copii. Dar gandul la cutia cu trandafiri nu le dadea pace. Asa ca intr-o zi au facut din cautarea cheii in tot podul adevarata expeditie. Si-au impartit cu grija teritoriul si au explorat fiecare obiect. Dupa cateva ore de efort, cand erau pe punctul sa renunte definitiv, din coperta clasorului de timbre a alunecat capatul unui lantisor fin… legat de o … cheie. Copiii au stat un pic, asa… ca si cum s-ar fi pregatit pentru o mare surpriza si apoi au deschis frumoasa cutie. In interior erau tot niste scrisori, foarte vechi, scrise cu cerneala pe hartie pergament (pareau sa fie scrise cu pana). Erau asezate in ordine si numerotate in coltul din dreapta. In total era 14 scrisori.
Iata ce spunea prima: “Dragul meu copil, iti scriu aceste randuri pentru ca stiu ca nu voi putea sa fiu langa tine, sa-ti spun toate aceste lucruri atunci cand vei avea nevoie sa le auzi de la mine. Mai mult decat orice altceva, te rog sa iti amintesti mereu ca te iubesc nespus de mult. Imi doresc sa cresti sanatos, sa ai o familie si sa alegi o cariera care sa-ti placa. Ma rog sa cunosti cat mai multi oameni si sa ai intelepciunea si rabdarea sa inveti de la fiecare cate ceva. Sper sa iti aduci aminte de mine din cand in cand si sa recitesti aceste scrisori. Atunci vom fi mai aproape ca oricand. Mama ta a primit in grija aceste scrisori pe care ti le-am scris in ultima luna a vietii mele, pe vremea cand tu aveai doar 5 ani. Probabil ca iti mai amintesti unele lucruri… Am scris 14 scrisori… de fapt 13. Vei intelege la sfarsit ce vreau sa spun cu 13 sau 14. Vei primi cate una la fiecare aniversare incepand cu acest an. Astazi ai implinit 7 ani. La multi ani, dragul meu! Vei incepe scoala in curand. Multi oameni spun ca este important sa inveti bine la toate materiile, sa iei note bune, sa ai o meserie care se “cauta”, sa gasesti o companie stabila si de succes, la care sa te angajezi. Apoi sa muncesti pe branci, sa avansezi si sa castigi bine… candva sa iesi la pensie si sa stai pe veranda, sa citesti ziarul, sa tragi din pipa cu pisica pe genunchi sau… sa te duci cu varul Nae la pescuit (si intre noi fie vorba sa nu prinzi nimic). Eu dragul meu iti spun sa inveti, inca de la inceput sa citesti printre randuri. Sa vezi dincolo de informatia pe care geografia, istoria, chimia sau matematica ti-o ofera. Stiu, dragul meu, ca nu va fi usor sa fii diferit. Dar noi oamenii nu am venit pe acest pamant ca sa fim la fel. Fiecare avem rostul nostru in aceasta lume si cu cat ne vom limita mai mult gandurile si comportamentele incercand sa fim la fel cu ceilalti, cu atat mai greu ne va fi sa ne gasim menirea. Cand iti va fi cel mai greu, sa iti amintesti ca nu esti singur nici un moment. Aseazate in genunchi si cere cu incredere ajutorul bunului nostru Tata din Ceruri. El iti va da intelepciunea sa gasesti rezolvarea celor mai grele probleme si sa alegi cu inima; ea nu te va insela niciodata. Uneori logica te-ar putea duce pe cai gresite, dar intuitia nu o va face niciodata. Invata sa o asculti! Ea este vocea inimii! Cauta in profesorii pe care ii vei avea exemple de comportament. Unii iti vor fi pe plac de la inceput, pentru altii iti va trebui rabdare ca sa-i pricepi si sa incepi sa-i iubesti, dar de la toti vei avea cate ceva bun de invatat. Iti va fi mult mai usor daca iti vei aminti ca „nici un om nu face un rau din simpla dorinta de a rani un alt om”. Fiecare incearca doar sa faca ce este mai bine pentru el insusi. Uneori cei din jur sunt afectati neplacut si asta provoaca durere, dar invata sa-i intelegi si nu capata obiceiul de a judeca oamenii. Dragul meu, stiu ca vorbesc cu tine ca si cum ai fi om matur, dar chiar incepi sa fii. De acum ai invatat sa alegi intre bine si rau si vei fi raspunzator de alegerile pe care le faci. Te imbratisez cu toata dragostea si ne reintalnim anul viitor, prin urmatoarea scrisoare. Tata.”
Copiii au ramas pe un pic pe ganduri, apoi au inceput sa vorbeasca despre profesorii si colegii lor de la scoala, despre lucrurile care le plac si cele care nu prea… despre ce ar vrea sa faca in viata si de ce…

Am deschis ochii. Inca ma leganam si ma simteam linistita si senina. Mi-am amintit ca alegerile facute cu inima, bazate pe intuitie, s-au dovedit a fi cele mai bune pentru mine si am inteles ca in inma mea am facut de mult alegerea la care ma gandeam acum, doar ca mintea mea, pe care am lasat-o multi prea multi ani „ sa conduca ostilitatile” se simte acum nedreptatita si vrea sa-si impuna din nou propriile pareri. Ea incerca sa-mi atraga atentia asupra argumentelor cu care sa-mi „dovedeasca”, in opinia ei, ca alegerea nu este definitiva si, daca ar f i,  nu asta este cea mai buna optiune…logica.

Eu mai am de spus doar atat: draga mea inteligenta logica, iti sunt recunoscatoare pentru toate lucrurile pe care ma ajuti sa le inteleg si sa le rezolv, dar deciziile si alegerile importante nu-ti mai apartin. Tu ai treaba ta, pe care ti-o faci foarte bine, insa conducrea este acum a inimii, a intuitiei, care in sfarsit si-a primit locul meritat.

Si uite asa mi-am facut alegerea si daca mai aveam nevoie de vreo intarire, am primit-o in seara acesta in discutia avuta la telefon cu fiica mea cea mare, care a avut o constientizare importanta pentru ea si a invatat in sfarsit, la 30 de ani, sa-si asculte intuitia.

Daca tu, dragul meu cititor si prieten, iti cauti inca grasul inimii si al intuitiei si nu iti este usor sa-l deslusesti in „zgomotul de fond” pe care il produce mintea ta, apeleaza cu incredere la cartille, programele, meditatiile concepute si scrise de Sonia Choquette.

Iti doresc succes din toata inima mea, in descoperirea vocii inimii tale!

[fb_button]