Seria „Tainuind cu bunica”

Sunetul sacadat al rotilor de tren te indeamna la somn sau reverie. Drumul va dura multe ore; sunt mai mult de 500 de km de parcurs. Ma asez comod in scaun si dau voie gandurilor si amintirilor sa zburde nestingherite.
Este primul concediu pe care il voi petrece in casa bunicii, dupa aproape doi ani de absenta. Este bunica din partea tatalui si a locuit o viata in satul aflat la doi pasi de granita de nord a tarii, aproape „unde se agata harta in cui”, cum ne placea sa glumim. Nu a plecat din sat decat de 2 ori si atunci cu multe insistente, doar de placerea de a face o plimbare cu masina. Era o femeie voinica, nu prea inalta, cu trasaturi asprite de soare, vant si munca, insa cu o inima mare si un zambet cald, mereu pregatit sa-i lumineze fata, si mai ales, cu o vorba blanda mereu la indemana in varful limbii.
Cand eram mica mergeam in vacante la ea si la bunicul, intai singura, apoi cu fratele meu. Ne bucuram de multa liberatate, aer curat, mancare sanatoasa si prezenta multor veri si verisoare de varste apropiate. Bunicul a fost fierar, la fel cu inca doi din cei 4 feciori. Unul a ales munca la gradina de legume din sat, iar praslea (adica tata) pasionat de matematica si mecanica a plecat in lume si a ajuns in final in capitala.
La bunica m-a impresionat intotdeauna rabdarea cu care asculta pe toata lumea, cu care isi trata nurorile si vecinele, intelepciunea cu care isi gospodarea resursele modeste… Cand am fost pentru prima data la ei aveau o casa de pamant, acoperita cu stuf, formata dintr-o bucatarie si o camera de dormit, patul fiind „pe cuptor”, acel cuptor de pamant care gazduia de hramul bisericii oale cu bors, cu sarmale in foi de vita de vie, hrean si stevie si tavi cu placinte sau cozonaci. Pe prispa casei, la cativa pasi de fierarie, s-au spus sute de povesti, a cantat muzica ritmata moldoveneasca si s-au hotarat destinele membrilor familiei. Mai tarziu, tata i-a ajutat sa faca o casa noua, dar bunica a vrut-o doar un pic mai mare si cu foarte putine facilitati fata de cea veche: tot stuf, tot pamant, doar sobe si aragaz cu butelie, un pod mai incapator, usi mai zdravene sa apere de frigul iernii si ferestre mai mari sa intre lumina mai multa prin perdelele albe de panza tesuta in casa.
Mi-au placut atat de mult aceste locuri, acesti oameni si mai ales bunica, incat chiar si acum cand nu mai este (de mult) locurile si lucrurile ei o fac sa apara in fata mea si sa stam de vorba, asa ca… doua vechi prietene, la sfat la gura sobei. De data asta merg sa scriu. Simt ca este singurul loc in care pot sa inchei incercarile din ultima vreme, de a scoate la lumina prima mea carte. Aventura scrisului a inceput pentru mine din copilarie. Am fost singura, am devenit apoi singuratica, astfel cartile si jurnalele mi-au fost cele mai bune prietene. Insa nu m-am gandit ca as putea cu adevarat sa scriu o carte, care sa fie si publicata, pana acum 2-3 ani cand am inceput incursiunea in lumea NLP-ului si am inteles ca totul este posibil.
Imi trec prin minte multe imagini legate de bunica. Pe masura ce ma apropii de destinatie imaginile sunt tot mai vii: cand m-a oblojit cu foi de ceapa dupa ce ma intepase in talpa o albina in campul cu trifoi, cand m-a invatat sa torc cu fusul, cand mi-a aratat cum se mulge vaca si oaia, cand mi-a dezvaluit secretul ei de a reusi mereu mamaliguta… atat de gustoasa cu branza si smantana proaspata, cand ne-a dat voie sa mergem la scoala din sat sa vedem filmul proiectat pe peretele alb, varuit, stand pe iarba la un loc cu greierii si licuricii, cand l-a pus pe bunicul sa ne aduca muzicantii sa facem petrecere de Hram… dar cel mai bine imi amintesc despre serile cu povesti spuse cu blandete si rabdare; toate aveau un inteles, pe care de multe ori o puneam sa mi-l talmaceasca si daca il pricepeam de prima data, doar de placerea de a o asculta.
Am ajuns. A fost un drum lung si obositor, insa merita efortul, de fiecare data. Am despachetat, m-am instalat. Am facut o plimbare prin imprejurimi. Acum nu-mi ramane decat sa ma asez pe unul din scaunele acoperite cu cerga de lana colorata, din fata focului, si sa o astept pe bunica. Mi-am propus sa „discut” cu ea toate indoielile mele. Dupa cum o cunosc… vor fi niste discutii care merita povestite (si poate din cand in cand mai las in text unele din cuvintele ei, in dulcele grai moldovenesc… ’om vedea.)

Iata prima discutie, din prima seara, deci prima poveste:

1. Bunica si NLP-ul
„- Mamuca draga, ziceai ca stam la o vorba in seara asta?
– Da, fata mamii. Spuneai ca mi-i povestii cum e cu scoala aiasta noua la care ai fost si ce treaba ai mai avut la anii astia, ca si copchii matale au terminat de’amu scolile lor… Si nu tiu minte cum ii zici… macar ca as pune ramasag…
– Ii zice NLP, adica Programare Neuro Lingvistica. Asta inseamna ca te invata sa folosesti cuvintele pentru binele tau, ca sa poti sa-i spui mintii ce vrei tu sa faci si ea sa comande corpului.
– Pai fata mea, mintea nu face mereu ce vrea omu’? Cum altfel? Nu de aceea ne-a dat Dumnezeu minte, ca sa gandim ce e bine si sa facem asa?
-Da, asa e, mata ai dreptate, insa vezi ca vremurile astea in care tehnica a avansat mult, ca sunt oameni multi si nevoi multe, i-au facut pe multi sa creda ca doar logica e importanta in viata; si azi asa, maine la fel… incet-incet mintea a devenit din instrument stapan. Aproape toti au uitat ca adevarul il afli si il simti cu inima, cu sufletul. El e legatura cu Cel de Sus, si ne spune cine suntem si de ce am venit aici.
– Si acuma, tu zici fata mea, ca la scoala v-au invatat sa uitati de suflet si o alta scoala va invata sa va amintiti? Cum am spune „cui pe cui se scoate”… nu-i rau fata mamii… Da io stau asa, ca o batrana fara scoala ce sunt, si ma socot… scoala aiasta nu ar fi mai bine sa o faca copiii ca sa invete de la inceput cum e mai bine; sa nu mai fie nevoie de invat si dezvat…?
– Ba da bunico. Si au inceput sa fie lucruri pe care copiii le invata ca sa nu mai greseasca asa cum am gresit noi. Da’ vezi mata, daca nu ne „reparam” intai noi, parintii si profesorii, ca sa crestem copiii bine, mai tarziu vor avea si ei de furca tot cum avem noi acum.
– Si spune-mi asa pe indelete ce se face la scoala asta, ca tare sunt curioasa sa stiu cum poti schimba omul asa… din vorbe.
– Ce mi-a placut intai la scoala asta a fost ca am avut o profesoara (se cheama Trainer, dar intre noi o sa-i spunem profesoara) tanara si frumoasa si cu o inima de aur. Uneori stateam si ma uitam la ea si ma gandeam ca mi-ar fi placut sa fie fata mea… Si ale mele, sa le tina Dumnezeu sanatoase, as vorbi cu pacat daca nu as recunoaste ca sunt destepte, frumoase, cuminti si sunt tare mandra de ele. Tare mi-ar fi placut sa le cunosti, dar cel mai mult sa te cunoasca ele pe dumneata…
– Ca bine zici maica, sa ma cunoasca ele pe mine… ca eu le stiu. De atatia ani le port de grija, de acolo se sus… am fost cu ele in fiecare bucurie si tristete a lor. Imi sunt dragi cum imi e tatuca al tau, cum imi esti tu si toti ai mei… Da spune mai departe ca tare imi place.
– Apoi mi-a placut ca am invatat despre cum putem face orice visam pentru ca avem in noi toate resursele… Buni, cum sa-ti spun… e ca intr-o camara cu merinde. Ai pus acolo, la pastrare, din toate cate putin, dar ai mai uitat locul unora, pe altele le-ai tot impins mai in spate, sa faci loc si ai uitat de ele, pe unele ai pus eticheta gresit… Te hotarasti intr-o buna zi sa pregatesti o mancare la care visezi de mult si incepi sa cauti printre cutii, pungi si borcane… Intai crezi ca nu o sa o poti scoate la capat… Apoi, cu rabdare si dispusa sa inventezi, daca va fi nevoie, incet-incet descoperi ca ai tot ce-ti trebuie, ca toate au fost acolo, ca puteai sa faci asta de mult timp, doar aveai nevoie sa te decizi… Asta la NLP se numeste pe scurt: TOATE RESURSELE SUNT IN TINE DEJA.
-Draga mami, cine a inventat lucru asta e un om intelept. Noi, din batrani stim ca Dumnezeu ne-a daruit de la nastere cu tot ce avem nevoie in viata asta; ne-a ramas doar sa ne rugam Lui in fiecare zi sa ne dea intelepciune ca sa stim cum sa folosim tot ce avem; si inteleg eu, din ce imi spui mataluta, ca scoala asta iti da chiar intelepciunea asta. Atunci buna alegere ai facut. E o scoala care merita sa o faca oricine la oricare varsta si sa indrepte ce are de indreptat in viata dumnealui…
-Stiam eu ca ai sa ma intelegi mai bine decat oricine draga mea batranica! Acum pot sa ma asez la scris cu inima usoara.
– Da, draga bunicii, si cand ai sa te mai gandesti ca ai trebuinta de mine, sa te ascult sau sa mai tainuim oleaca, stai fara grija ca vin negresit!”

Aceasta a fost povestea introductiva a seriei si, rand pe rand cu ajutorul bunicii, vom descoperi principalele metode de lucru din NLP, fiecare in cate o poveste, la fiecare 7-10 zile.

Va astept cu drag, in speranta ca va voi oferi inspiratia pe care o cautati.

[fb_button]