„-Ati cazut destul de tare, nu-i asa, Stapane?
-Si de ce cadem, Bruce? Ca sa invatam sa ne ridicam.”

Ne apropiem de sfarsitul “Cartii cu povesti”. Vom incheia in curand seria celor 12 povesti, derulate prin vizitarea cele 12 camere ale vilei de la malul marii, care adapostesc fiecare cate un domeniu al vietii si au, pentru cei care sunt pregatiti sa afle, cheile secretelor unei vieti implinite si fericite. In aceste povesti eram intr-un vis… si eram intr-o casa de vacanta…. erau multe usi, care aveau pe ele placute cu nume poate un pic ciudate… parinti, copii, partener, educatie, cariera, contributie, la primul nivel si: bani, prietenie, iubire, sanatate, libertate, recunoastere la mansarda … Am explorat camerele intr-o ordine aleatoare, asa cum am simtit ca ne-ar fi de folos, celor interesati sa schimbam ceva in aceste domenii, sau macar sa intelegem exact unde ne aflam. Astfel am ajuns sa le vizitez pe cele cu numele: bani, partener, sanatate, contributie, copii, recunoastere, prietenie, iubire si educatie.

Felul acesta de a scrie articole imi permite sa imbin experienta proprie cu ceea ce am citit, cu ce am invatat la cursuri si cu ceea ce inca lucrez sa realizez. Cu ce te ajuta pe tine, cititorule, aceste povesti? Poate nu te ajuta cu nimic si atunci te vei plictisi si nu vei citi decat primele randuri sau poate nici macar nu iti place stilul povestirii… Este insa posibil ca sa-ti gasesti ideea pentru solutia la o problema care te preocupa de multa vreme. Cum asa? Pentru ca pur si simplu povestea te-a ajutat sa privesti problema dintr-un unghi diferit.

Ai schimbat perspectiva!

Din oricare categorie faci parte, eu iti multumesc din inima ca existi si citesti aceste randuri. Asa ca astazi voi continua sa imi tin promisiunea si voi explora pentru tine o noua incapere si iti voi spune o noua poveste.

Povestea 10 din Cartea cu povesti: Puterea de a te ridica de fiecare data

“Inveti cat esti de puternic atunci cand nu-ti mai ramane alta alegere decat sa fii puternic. “

Sa vedem… ca sa mai lasam la fiecare nivel cate o singura camera de explorat, alegem acum: Cariera! 

Am intrat si … nimic nu ma mai surprinde. In mijlocul unei camere mari si luminoase, cu ferestre largi deschse spre soare si aer curat, cu peretii acoperiti de un tapet in culori vesele de primavara (roz, vernil, albastru deschis, portocaliu), din parchetul de culoare deschisa se ridicau patru stalpi de lemn, de vreo jumatate de metru inaltime, iar pe ei trona, nici mai mult nici mai putin decat o platforma cu un minunat trenulet electric. Era o constructie fabuloasa in cele mai mici detalii. Vagoane de tip vechi, elegante si frumos colorate, statii, tuneluri, semnale, toate erau la locurile lor. Eram fascinata, dar nu intelegeam la ce imi va folosi. Am dat un tur imprejur cautand un indiciu. Am observat intr-un tarziu, intr-un colt, un buton de pornire si l-am apasat. Am simtit ca sunt luata pe sus de un curent puternic si m-am trezit pe canapeaua eleganta de piele, de culaorea cafelei, a unui vagon. Dupa ce m-am dezmeticit un pic, mi-am dat seama ca trenul era in miscare. M-am ridicat, am scos capul pe ferestra si am vazut ca ma aflam in primul vagon si mai erau inca patru. M-am asezt inapoi incercand sa deslusesc la ce imi va folosi aceasta calatorie si, privind in jur,  mi-am dat seama ca nu observasem pe masuta de langa fereastra un plic. L-am luat, l-am deschis si inauntru am gasit aceste instructiuni: “Vei asculta o poveste. Te vei muta apoi in vagonul urmator si vei auzi o alta. Vor fi cinci povesti. Fiecare dintre ele te va ajuta sa intelegi mai bine lucrurile prin care ai trecut in cariera ta, mai ales in ultimii ani, cand ai schimbat multe, uneori prea brusc, fara sa-ti faci planuri clare, dar mai ales fara sa-ti asiguri spatele. Apoi vei putea cobori din tren in Gara Centrala, unde vei putea viziona un scurt film, in sala de asteptare. Acesta te va invata cum sa faci lucrurile mai bine de acum incolo. priveste-l si asculta-l cu mare atentie! Distractie placuta si succes!“.

M-am conformat si iata prima poveste: “O familie aflata intr-o excursie a intrat intr-un frumos magazin de antichitati, Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: „Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos!”. In timp ce vanzatoarea le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: ‒ Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva, am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, dar El a zambit doar si a spus cu blandete: „Inca nu!”. Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita… „Opreste! Ametesc! O sa-mi fie rau!”, am strigat. Dar Stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: „Inca nu”. Apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura! Am strigat „Ajutor! Scoate-ma de-aici!” Puteam sa-L vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele Sale: „Inca nu”. Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. „O, te rog, inceteaza, inceteaza!”, am strigat. El doar a dat din cap si a spus: „Inca nu!” Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum era de doua ori mai fierbinte. L-am rugat. Am strigat. Am plans… eram convinsa ca nu voi scapa! Eram gata sa renunt. Chiar atunci, usa s-a deschis si El m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat intrebandu-ma: „Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”. O ora mai tarziu, mi-a dat o oglinda si a spus: „Acum uita-te la tine!”. Si m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasa. Sunt frumoasa!” El mi-a vorbit bland: „Vreau sa tii minte. Stiu ca a durut cand ai fost framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald si neplacut in cuptor, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine”. Morala povestirii este urmatoarea: Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrari perfecte. Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea iti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, asaza-te si gandeste-te la cele auzite aici si apoi discuta putin cu Olarul”.  Mergand spre al doilea vagon m-am gandit ca imi voi cauta cea mai frumoasa ceasca pentru a o folosi in asemenea situatii.

Iata a doua poveste: “Era un om de afaceri adanc afundat in datorii si care nu putea vedea nici o cale de iesire. Creditorii strangeau cercul imprejurul lui. Furnizori cereau plata. S-a asezat intr-o zi pe o banca in parc, cu capul in maini, intrebandu-se ce ar mai putea salva compania sa de la faliment… Dintr-o data un batran aparut in fata lui. “Vad ca ceva te tulbura”, a spus el. Dupa ce a ascultat problemele omului de afaceri, batranul a spus: “Eu cred ca te pot ajuta.” I-a cerut omului numele, a scris un cec, si i l-a pus in mana zicand: “Ia banii astia. Ne intalnim aici exact peste un an si vei putea sa-mi platesti inapoi banii. ” Apoi se intoarse si disparu la fel de repede cum a venit. Omul de afaceri a vazut ca tinea in mana un cec de 500.000 $, semnat de John D. Rockefeller, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, din acea vreme! “As putea scapa de grijile mele legate de bani intr-o clipa!” s-a gandit el. Dar, in loc de asta, omul a decis sa puna cecul in seiful lui. Doar stiind ca este acolo i-a dat puterea de a elabora o modalitate de a salva afacerea lui. Cu optimism reinnoit, el a negociat oferte mai bune si termene de de plata mai avantajoase. El a incheiat mai multe vanzari mari. In termen de cateva luni, el a scapat de datorii si a inceput sa castige bani din nou. Exact un an mai tarziu, el s-a intors in parc cu cecul neincasat. La timpul convenit, batranul a aparut. Dar, in momentul in care omul de afaceri era pe cale sa-i restituie cecul si sa-i impartaseasca povestea lui de succes, o asistenta medicala a venit si l-a luat de mana pe batran.”Ma bucur ca l-am prins!” spuse ea. “Sper ca nu v-a deranjat. Mereu iese de la azil si le spune oamenilor ca este John D. Rockefeller.” Si ea a plecat tinandu-l pe batran de brat.” Morala povestirii este urmatoarea: Omul de afaceri a ramas pe loc uimit. Pe tot parcursul anului facuse intelegeri si contracte, cumparase si vanduse, convins ca avea o jumatate de milion de dolari in seiful lui, ca sustinere. Dintr-o data, el a si-a dat seama ca nu era vorba despre bani, reali sau imaginari. Viata lui se transformase complet datorita increderii in sine pe care si-o recapatase si care ii daduse puterea sa mearga mai departe. Mergand spre al treilea vagon m-am gandit ca imi voi pune la vedere in camera de lucru toate acele imagini si citate care sa-mi aminteasca mereu ca pot avea incredere in fortele proprii.

Iata a treia poveste: “Un barbat, un tata, era muncitor si livra paine pentru a-si intretine sotia si cei trei copii. El si-a petrecut toate serile dupa programul de munca participand la clase, in speranta de a-si imbunatati cunostintele, ca intr-o zi sa poata gasi un loc de munca mai bine platit. Cu exceptia duminicii, tatal rareori a stat la masa impreuna cu familia sa. El a lucrat si a studiat din greu pentru ca a vrut sa ofere familiei sale tot ce era mai bun, din ce banii ar putea cumpara. Ori de cate ori familia s-a plans ca el nu petrece suficient timp cu ei, el a motivat ca facea toate astea pentru ei. Dar de multe ori el tanjea sa-si petreaca mai mult timp cu familia sa. A venit ziua cand au fost anuntate rezultatele examinarii la care participase. Spre bucuria lui, tatal a trecut examenul cu nota maxima. Curand dupa aceea, i-a fost oferit un loc de munca bun si era platit cu generozitate. Ca un vis devenit realitate, tatal isi putea permite acum sa ofere familiei sale imbracaminte frumoasa, mancaruri rafinate si o vacanta in strainatate. Cu toate acestea, familia inca nu a ajuns sa-l vada pe tata, cea mai mare parte a saptamanii. El a continuat sa lucreze din greu, in speranta de a fi promovat in functia de director. De fapt, pentru putea fi un candidat demn de promovare, el s-a inscris la un alt curs. Din nou, ori de cate ori familia s-a plans ca el nu petrece suficient timp cu ei, el a motivat ca facea toate astea pentru ei. Dar din nou, de multe ori, chiar el tanjea sa-si petreaca mai mult timp ei. Munca grea, a tatalui a dat roade si a fost promovat. Jubiland, el a decis sa angajeze o servitoare pentru a prelua din sarcinile sotiei sale. Dupa ce a experimentat beneficiile muncii asidue de mai multe ori inainte, tatal a hotarat sa continue studiile si munca si a fost promovat din nou. Familia inca nu nu il vedea cea mai mare parte din timp. De fapt, uneori el a trebuit sa lucreze in zilele de duminica pentru a-si insotii clientii. Din nou, ori de cate ori familia s-a plans ca el nu petrece suficient timp cu ei, el a motivat ca facea toate astea pentru ei si din nou, de multe ori, el tanjea sa-si petreaca mai mult timp cu ei. Cum era de asteptat, munca grea a tatalui a fost rasplatita din nou si el a cumparat o casa frumoasa cu vedere la ocean. In prima duminica seara la noua lor casa, tatal a declarat familiei sale ca a decis sa nu mai ia cursuri sau sa-si mai doresca alte promovari. Din acel moment el avea de gand sa dedice mai mult timp familiei sale. Tatal nu s-a mai trezit a doua zi.” Morala povestirii este urmatoarea: Nu alerga dupa succes profesional si financiar neglijandu-ti familia sau alte lucruri dragi. Timpul pierdut nu mai poate fi recuperat si de cele mai multe ori amintirile timpului petrecut impreuna sunt mai valoroase decat orice (excursiile scumpe, casele, masinile, functiile…) Mergand spre al patrulea vagon mi-am amintit ca si eu am avut o vreme cand am lasat sa se intample asta. Insa m-am trezit la timp. Chiar si asa, stiu ca mereu pot imbunatati calitatea timpului petrecut cu cei dragi. 

 Iata a patra poveste: “In timpul celui de al doilea an la scoala de asistente medicale, profesorul nostru ne-a dat un test. Am fost o studenta constiincioasa si am reusit sa raspund foarte repede la intrebari, pana cand am citit-o pe ultima: “Care este prenumele femeii care face curatenie in scoala?” „Cu siguranta acest lucru trebuie sa fie o gluma” mi-am zis. Am vazut-o pe femeia de serviciu de mai multe ori. Era inalta, cu parul de culoare inchisa si avea in jur de 50 de ani, dar cum sa-i stiu numele? Am dat lucrarea mea, lasand ultima intrebare fara raspuns. Inainte de incheierea orei, un coleg a intrebat daca ultima intrebare conta pentru nota noastra la test. “Absolut”, a spus profesorul. “In cariera voastra veti intalni multe persoane. Toate sunt importante. Ei merita atentie si ingrijire, chiar daca tot ce faci este sa le zambesti si sa le spui “buna ziua”. N-am uitat aceasta lectie. De asemenea, am aflat numele femeii de serviciu: era Dorothy.” Morala povestirii este urmatoarea: Oamenii cu care lucrezi sunt familia ta, din afara casei. Ei au nume, au chip, au bucurii si necazuri, au aspiratii si probleme. Nu sunt niste numere pe o lista sau niste functii intr-o organigrama, nu sunt doar cei care iti aduc un castig (chiar daca tu esti proprietarul afacerii) ci sunt, in primul rand, cei care iti impartasesc visurile si de aceea pun umarul ca sa construiti ceva durabil, ceva care sa serveasca tuturor si mai ales celor ce vor veni dupa voi. Si in categorai asta intra TOTI, de la portar pana la adjunctul tau. Mergand spre ultimul vagon mi-am amintit ca si eu am experimentat uneori atitudinea de nepasare a sefului. Mi-am promis atunci sa nu fac aceasta greseala vreodata si am reusit sa ma tin de cuvant. Pentru mine fiecare om, cu care interactionez, conteaza.

 Iata a cincea poveste:” Era un fermier care avea un magar batran. Magarul a cazut in fantana. Fermierul a auzit magarul care se roaga (sau orice altceva fac magarii atunci cand ei cad in fantani). Dupa evaluarea cu atentie a situatiei, fermierului i s-a facut mila de magar, dar a decis ca nici el nici fantana nu meritau efortul de a fi salvati. Atunci si-a chemat vecinii, le-a spus ce s-a intamplat, si i-a rugat sa-l ajute sa arunce pamant ca sa-l ingroape pe batranul magar in fantana si astfel sa-i curme suferinta. Initial batranul magar s-a speriat ingrozitor. Dar, in timp ce fermierul si vecinii sai au continuat sa arunce pamant in spinarea lui, i-a venit o idee! Brusc si-a dat seama ca de fiecare data cand o lopata de pamant ii ateriza pe spate, putea sa se scuture si sa calce pe acel pamant. Asa a facut, lopata cu lopata. “Se scutura si calca … se scutura si calca … se scutura si calca!” El a continuat sa se incurajeze singur. Nu conta cat de dureroase erau loviturile, sau cat de disperata parea situatia, batranul magar a luptat cu panica si doar a pastrat in minte gandul „scutura si calca” ! Nu dupa mult timp, batranul magar, lovit si epuizat, a urcat triumfator peste zidul fantanii! Ceea ce parea ca l-ar ingropa, de fapt l-a ajutat … totul a fost posibil datorita modului in care a gestionat adversitatea care s-a abatut asupra lui.” Morala povestirii este urmatoarea: ASTA ESTE VIATA! Cand ne confruntam cu problemele noastre, sa le abordam pozitiv, refuzand sa cedam in fata panicii, a amaraciunii sau a milei de propria persoana. Indreptandu-ma spre usa vagonului, in timp ce trenul intra in Gara Centrala mi-am amintit ca asta a fost o lectie pe care am invatat-o destul de greu, dar in sfarsit am inceput sa o aplic si sa-i culeg roadele.

Trenul a oprit. Gara era luminata si linistita. Intrarea in sala de asteptare era chiar in fata mea. Sala era racoroasa, cu scaune elegante si comode. M-am asezat pe la mijlocul salii si proiectia a inceput. O voce blanda si calma imi explica imaginile de pe ecran: “Te-ai intrebat vreodata de unde vin ideile sclipitoare? De unde-si iau cei mai prolifici artisti, oameni de afaceri, ganditori si inventatori ai lumii inspiratia pentru ideile, creatiile si realizarile lor? Are legatura cu educatia primita? Sunt doar foarte norocosi? Au fost binecuvantati cu un dar la care noi, restul, putem doar visa? Sau este vorba despre cu totul altceva? In 1937, pionierul in dezvoltare personala Napoleon Hill a publicat „Think and grow rich” (Foloseste-ti mintea pentru a te imbogati), o carte care urma sa devina in curand una dintre publicatiile cu cea mai mare influenta din toate timpurile. Este o anumita tehnica in aceasta carte, atat de controversata incat insusi Hill a ezitat initial daca sa o prezinte sau nu. Acea tehnica se numeste Exercitiul de vizualizare – Consilierii invizibili. Iata in ce consta … Pasul 1: Chiar inainte de culcare, inchizi ochii si vezi, in imaginatia ta, un grup de oameni in jurul unei Mese de Consiliu. Nu uita, poti invita pe oricine vrei tu la Masa de Consiliu. Poate fi cineva din alt colt al lumii. Poate fi o celebritate sau un politician faimos. Poate fi cineva viu sau mort. Acum, nu numai ca ai ocazia de a sta printre cei pe care-i consideri mareti, dar poti conduce grupul, ca Presedinte. Pasul 2: Stabileste un SCOP PRECIS pentru care tii aceste intalniri de Consiliu in timpul noptii. “Scopul tau precis” poate fi orice doresti sa schimbi la tine sau in viata ta. Pentru ca totul are loc in mintea ta, nu ai decat limitele propriei tale imaginatii! Pasul 3: Invita membrii Consiliului in functie de cunostintele cu care vrei ca fiecare dintre ei sa contribuie. Ideea este sa incepi un dialog cu aceste personaje pe orice tema doresti tu. De exemplu, daca vrei sa discuti despre leadership, il poti invita pe Abraham Lincoln… Daca vreti sa discuti despre succes financiar, il poti chema pe Warren Buffet…

Hill a dorit initial ca tehnica Consilierii invizibili sa fie un exercitiu imaginar. Iti imaginezi ca vorbesti cu oameni de succes si-ti imaginezi ca acestia iti dau sfaturi. Nimic prea greu, nu? Dar iata unde lucrurile devin interesante. Dupa ce a exersat de cateva ori Consilierii Imaginari, Hill a descoperit ca este ceva mult mai profund si mai real decat s-a gandit ca ar fi posibil. El a declarat ca dupa un timp, fiecare dintre consilierii pe care si i-a imaginat a devenit un personaj de sine statator. De exemplu, Hill chiar si-a amintit ca intr-o intalnire doi dintre consilieri au inceput sa se certe asupra unui subiect, ceea ce l-a lasat pe Hill fara cuvinte…Si deseori, persoanele pe care le invita ii dadeau sfaturi si informatii pe care nu avea cum sa le afle singur. Dar cum era posibil? Daca totul se intampla in mintea lui Hill, cum de putea vedea, auzi si invata lucruri care-i depaseau propria intelegere? Despre ce era vorba aici? … Inainte sa tragi concluzii pripite, tine cont de aceste lucruri … Napoleon Hill nu este singurul care a avut acest gen de experiente. Secole de-a randul unii dintre cei mai de succes si plini de influenta oameni ai lumii au declarat ca au experimentat strafulgerari asemanatoare si inexplicabile de inspiratie.” Acesta este instrumentul valoros, cu care poti de acum incolo sa-ti rezolvi toate problemele ce iti vor iesi in cale, mai spuse vocea.

Si pe aceste ultime cuvinte m-am trezit in camera mea. Atipisem in fotoliul comod, citind o carte cu povesti motivationale, “Cercul mincinosilor” de Jean-Claude Carriere si gandindu-ma la traseul pe care il urmeaza cariera mea in aceasta perioada de inceput ca antreprenor.

Posibil ca oricare dintre aceste povesti sa-ti placa sau chiar sa-ti fie de folos, insa ceea ce iti recomand, din toata inima, este sa practici metoda Consilierilor Invizibili si daca vrei sa aprofundezi acest gen de vizualizare poti citi “Factorul Einstein” de Win Wenger si Richard Poe si poti studia programele Lisei Nichols referitaore la Vizualizare Creativa.

Mult succes si pe curand, la penultima poveste a seriei, despre Parinti!

[fb_button]