In ultimele aticole, te-am condus prin labirintul metodelor NLP, dezvaluindu-ti cu ajutorul nepretuit al lui Richard Bandler si al cartii sale “Fa-ti viata exact cum vrei tu!”, o serie de exercitii practice, pe care le poti folosi pentru a-ti schimba unele comportamente, mai ales cele asupra carora ti se parea ca nu ai controlul.

Dar cum suntem in prag de vacanta si cum lectura este cel mai bun partener de relaxare, urmatoarele articole le voi dedica unor povesti, in care vei putea gasi raspunsuri la intrebarile tale sau chiar solutii la unele probleme.

Voi incepe cu “Poveste de vacanta“, prima poveste din aceasta serie, care sper sa iti incante mintea si inima sau macar sa iti tina de urat, daca ai avea nevoie. Te astepti sa fie vorba despre locul unde mi-am petrecut o anumita vacanta si intamplarile prin care am trecut? Nu, nu este de loc asa! Am ales riscul de a te “dezamagi” un pic, draga cititorule, chiar de la inceput (mai degraba a-ti dezamagi asteptarile trezite de cuvantul vacanta). Astfel ca in loc de o poveste “obisnuita”, iti voi oferi una diferita. Imi asum aceasta alegere si astept cu interes impresiile tale.

Sa pornim la drum!

Povestea 1, din Cartea cu povesti: Poveste de vacanta

Am lucrat toata ziua la calculator si am uitat, mai bine zis am amanat si am neglijat, sa iau pauzele necesare. Dupa mai mult de 6 ore, cand in sfarsit m-am ridicat de pe scaun eram amortita, cu ochii obositi si complet vlaguita. Bineinteles ca nici apa nu bausem cata as fi avut nevoie. De mancare nici sa nu mai pomenim… Da am scris ce aveam planificat pentru astazi, dar am pierdut o gramada de timp cu intreruperi pe care poate le-as fi putut evita… Oare? As fi putut sa o fac? Dar chiar imi doream sa fiu eficienta?

Cred ca iti spui deja ca este o intrebare stupida. Cine nu si-ar dori sa fie eficient? Daca nu cunosti pe nimeni, inca, atunci sa ma prezint: ma numesc Amabila Procrastinescu si asa cum deja banuiesti (dupa numele meu) imi place sa-i pun pe toti ceilalti pe primele locuri, inaintea mea, si mai ales ma descurc foarte bine sa aman lucrurile: pe principul “ce nu poti face astazi lasa pe maine sau chiar pe poimaine, ca poate pana atunci nu mai este nevoie.”  Zambesti? E bine, daca poti!

Poate crezi ca sunt o tanara ingenua si ca nu am auzit de dezvoltare personala. Ba, sa am pardon! Sunt destul de “coapta” si am la activ zeci de seminarii, conferinte, cursuri, diplome, certificate si tot ce-ti mai trece prin cap. Sau poate crezi ca sunt superficiala si ma rezum doar la cursuri, fara sa citesc. Pai vezi cum esti prietene, vrei sa ma jignesti? Cartile au fost confidentul sprijinul si sfatuitorul meu inca de la 5 ani, cand am invatat sa citesc. De ce asa devreme? Nu te grabi sa ma crezi vreun geniu! Eram doar un copil singuratic in cautare de parteneri de joaca si iubire. Asa ca am citit, fara exagerare, zeci de carti de dezvoltare personala. In plus, cunoscand bine limba engleza, am avut acces si la cele care nu s-au tradus inca la noi… Atunci ce variante iti mai raman? Poate ma crezi o iresponsabila, cheltuitoare de timp si bani pe cursuri si carti, fara vreo dorinta de a realiza ceva anume. Nu te supara, dar gresesti din nou! Sunt o mama responsabila si m-am apucat de dezvoltare personala ca sa fiu un parinte mai bun, fiind multa vreme nevoita sa acopar si rolul de mama si pe cel de tata (dar asta este o poveste pentru alta data). Ma uit acum la fetele mele si vad ca am facut o treaba grozava, atat cat a depins de mine.

Pai, bine, ai sa spui atunci exasperat, in acest caz cum ai reusit sa ajungi in starea de azi? Vrei sa fiu sincera? Nu prea stiu. Undeva pe traseu, cred ca a venit vantul si mi-a luat harta si m-am ratacit.

Stii… cand eram la scoala nu mi-a placut prea tare geografia, dar hartile le-am inteles si eram destul de buna la desen. Asa ca ori de cate ori s-a ivit ocazia am facut un plan, o lista si o harta. Asa am facut si cand mi-am ales meseria de inginer, si cand m-am maritat si am hotarat cati copii vreau sa am… Undeva insa, cam pe la mijlocul hartii cu drumul casniciei, s-a varsat pe acolo ceva… un pahar cu vin rosu, cred, si mi-am pierdut orientarea. Am incercat sa ma redresez dar nu-mi mai amiteam destule detalii. Asa ca am facut alt plan: al divortului. Asta a avut o harta cam intortocheata si cu mult teren accidentat, dar am ajuns cu bine toate la destinatie. Care destinatie? Pai fetele pe drumurile lor de cariera si relatii si eu … Dar stii ca ai dreptate! Si eu?… Pana azi am crezut ca sunt pe drumul meu, urmandu-mi pasiunea si chemarea, facand ceea ce mi-am dorit mereu. Sa fiu Trainer si Coach, sa ajut oamenii sa-si faca viata mai buna. Si atunci de ce nu functioneaza? Sau cel putin asa mi se pare aici si acum…

E usor sa-mi dau seama ca nu functioneaza inca. Ma uit la mine in oglinda si vad o persoana care a uitat sa-si poarte suficient de grija. Eram o femeie care lucra 8 sau 10 ore pe zi, aveam casa de ingrijit, mancare de facut, copii de supravegheat si parca ma machiam mai des si ma asortam mai bine la haine… Sa ma urc pe cantar zici? Crezi ca mai este nevoie ca sa stiu ca am strans, cu multa grija, vreo 20 de kilograme in plus si le-am asezat in zona de mijloc a fostei mele siluete de marimea 38-40…

Mai mult decat atat: ca nu mai am o munca de birou, a fost alegerea mea sa fiu independenta: Freelancer. In principal am elevi la ore de limba engleza, dar ce sa vezi: cei pe care ii aveam cand lucram, erau seriosi si dedicati, acum in schimb, gasesc numai persoane care amana, renunta, nu se implica… Coincidenta zici? Criza economica? Nu mai sunt oameni seriosi, mai ales in Romania?… As vrea sa te pot crede. Am insa o senzatie sacaitoare, care ma bazaie ca o albina cand intr-o ureche cand in cealalta, soptindu-mi ca nu este vorba despre altii, ci despre mine.

Ei bine, nu mi-am pierdut chiar toate calitatile si abilitatile, asa ca vazand ca nu merge doar cu orele de engleza m-am apucat de scris vreo 4 feluri de carti, fara sa avansez suficient de mult cu vre una din ele, de lucrat obiecte hand made prin vreo 15 metode de lucru fara sa vand inca ceva, am aplicat la o gramada de posturi de Trainer, fara insa sa am rabdarea sa scriu o scrisoare de intentie cum se cuvine… Ce zici, nu-i asa ca sunt foarte ocupata? Pai atunci de ce nu fac bani si nu sunt multumita? De ce ma las distrasa de la planurile pe care mi le fac si refac in fiecare zi, de orice videoclip dragut de pe Facebook? Pai nu stiu. Dac as stii… sau doar ma fac… ca nu inteleg… de ce oare?

Era o vreme cand imi faceam harta pentru cel putin 5 ani. Acum ? Am pus pe ea cateva intersectii, o posibila destinatie, inca nu prea clara mai ales ca pozitie in timp, niste trasee punctate… ca nu am avut inca puterea… sau curajul… sau dorinta de a le desena definitiv. Ma simt ca intr-o pauza de gandire, ca intr-o vacanta continua, dar fara bucuria relaxarii si libertatii din zilele de vacanta.

Si asa derutata si obosita, m-am dus la culcare. Si ce crezi? Legea lui Murphy… nu puteam sa adorm. De foame, de sete, de oboseala de …. nu stiu exact de ce. Asa ca m-am ridicat din pat, am facut o baie relaxanta, am mancat un iaurt cu o mana de seminte in el, am mai citit cateva pagini dintr-o carte (care nu-mi lipseste de pe masuta de langa pat) am baut cata apa am fost in stare si am incercat din nou. De data asta mi-a iesit! Dupa vreo 3 ore m-am trezit de parca dormisem vreo 12 si, in plus, mi-am amintit ce tocmai visasem.

Se facea ca eram in vacanta la mare. Ma intorceam de la plaja. Ma apropiam de vila (unde stiam ca eram gazduita), care se vedea in capatul aleii… si m-am oprit incantata. Era o casa mare, varuita alb stralucitor, cu multe ferestre deschise. In adierea vantului, perdele fine, albe, cu flori multicolore ieseau din loc in loc, parca facandu-mi semne de bun venit. Casa avea o fundatie inalta si solida. Parterul si etajul intai erau vizibile, dar mandarda si acoperisul erau acoperite intr-o tesatura deasa de frunze de iedera. Am ajuns in fata usii masive de lemn, vopsita in caramiziu si avand deasupra… ce sa vezi? numele meu, pe o placa mare albastra cu litere mari caligrafiate cu vopsea alba. Am apasat clanta mare de alama, si usa s-a deschis mai usor decat ma asteptam. Am intrat intr-un hol mare si primitor, decorat cu tablouri cu peisaje marine si vase cu flori de camp. In capatul din fata incepea o scara care urca la etaj. Pe dreapta si pe stanga erau cateva usi deschise: o biblioteca imensa in dreapta, o bucatarie si o sufragerie moderne si incapatoare in partea stanga… Frumos, elegant, primitor, insa ma interesa camera de dormit. Doream sa fac un dus, sa trag un pui de somn, sa ciugulesc ceva si sa ies la plimbare pe faleza in aerul serii. Am pornit spre scara eleganta de lemn. Am urcat la primul etaj si… Surpriza: toate usile erau albe, din lemn, identice, 3 pe stanga si 3 pe dreapta, si pe fiecare o placuta neagra cu inscriptie cu litere argintii: parinti, copii, partener, educatie, cariera, contributie… Mai sa fie! Ce sa insemne asta? Am fost pe punctul sa incep sa deschid usile si sa arunc cate o privire in fiecare incapere, dar nu ma hotaram cu care sa incep. Cel mai tare imi starnea curiozitatea cuvantul “partener”… Am ezitat, am cugetat si pana la urma am hotarat sa merg intai sa vad cum stau lucrurile la mansarda. Aici aceeasi poveste, dar pe usi alte cuvinte:  bani, prietenie, iubire, sanatate, libertate, recunoastere. Aici dilema a crescut. As fi intrat in toate camerele deodata, atat de mare era curiozitatea. Dupa cateva momente de ezitare, am hotarat sa incep cu camera pe care scria BANI. Prozaica alegere, nu? Nu stiu de ce am facut-o, insa simteam ca este ceea ce aveam nevoie in acel moment. Am deschis usa si am ramas pironita in prag de miros de aer inchis si atmosfera trista. Era o camera plina cu vechituri indesate prin toate cotloanele, rafturi prafuite pline de dosare jerpelite, un dulap vechi ale carui usi nu se mai inchideau de cat de indesat era cu lucruri vechi, demodate si mirosind a naftalina. Pe pereti un tapet vechi, caruia nu i se mai distingea modelul, in jurul lampii din tavan panze de paianjen, iar la geam niste storuri de o culoare incerta si mancate de molii. Un covor gros cu model floral acoperea podeaua si in mijlocul camerei o masuta. Era singurul lucru care parea mai curat si mai nou… Pe ea am zarit un plic cu numele meu pe el. Era ziua surprizelor. L-am deschis in graba si am citit: “Bine ai venit in camera banilor. Ceea ce vezi este felul in care tu iti reprezinti relatia cu banii in acest moment. Ai la dispozitie 3 ore sa redecorezi intreaga camera asa cum iti place. Este suficient sa-ti imaginezi in cele mai mici detalii ceea ce doresti si lucrurile respective se vor materializa imediat. La sfarsitul celor 3 ore va trebui sa parasesti incaperea. Poti sa mai arunci o privire de ansamblu asupra ei si sa iei cu tine imaginea. Succes! Urmareste ceasul de pe perete!” Am acceptat provocarea, dar nu stiam de unde sa incep. M-am gandit ca aveam nevoie de un pic de aer curat si am incercat sa deschid fereastra, dar nu am reusit. Am cautat in jur un scaun pe care sa ma asez, insa nu am gasit. Apoi mi-am amintit: puteam sa-mi imaginez tot ce doream si voi avea. Asa ca am inchis ochii si am inceput cu fereastra. Mi-am imaginat-o mare, in doua canate, larg deschisa, cu rama vopsita proaspat in alb stralucitor si cu perdele albe din panza subtire cu flori mici albastre cusute pe ele.  Am ezitat o clipa inainte de a deschide ochii, dar cand mi-am facut curaj, totul era exact cum mi-am imaginat; simteam chiar si aerul proaspat mangaindu-mi tamplele imbrobonate de sudoarea emotiilor. Am continuat apoi punand pe podeaua noua de lemn deschis la culoare un covor mic in mijloc, albastru. In tavan am pus un lampadar cu 3 brate simple cu globuri de sticla alba. Pe pereti am pus un tapet asortat cu perdelele. Pe peretele din dreapta o biblioteca cu carti si in fata ei un fotoliu comod, alaturi de o masuta cu vezioza. Cateva vase cu flori pe masuta, pe rafturile bibliotecii si pe pervazul lat al ferestrei. Pe celalat perete cateva tablouri cu peisaje marine si cateva rafturi cu dvd-uri, cu albume foto, cu discuri de vinil cu muzica mea veche preferata, un sistem audio-video si un pickup. Mi-am dat timp sa ma bucur de fiecare ucru pe care il schimbam. Cand am terminat mai aveam 10 minute din cele 3 ore si mi-am rotit privirile de mai multe ori prin camera acum primitoare si vesela, care imi inspira pace si siguranta, ordine si claritate. Am plecat si in momentul in care usa s-a inchis in urma mea cu un clic, m-am trezit.

Ceea ce ti-am povestit s-a intamplat acum cateva luni de zile. De atunci toate lucrurile din viata mea au inceput, zi de zi si pas cu pas, sa se aseze la locurile lor, ca intr-un joc de puzzle rezolvat. Dar ceea ce mai este nevoie sa-ti spun este ca am revenit la casa de vacanta din cand in cand si am vizitat toate celelalte camere despre care ti-am vorbit. In fiecare am gasit cate ceva de schimbat, in unele mai mult, in altele mai putin. Dupa fiecare vizita am stat si m-am gandit ce insemna ceea ce gasisem in acea camera, cum ajunsesem sa-mi reprezint partea aceea din viata mea in acel fel, ce sentimente imi inspira si ce doream sa schimb, si… mai ales ce doream sa obtin prin schimbarile pe care le faceam.

In povestile viitoare o sa-ti vorbesc si despre celelate incaperi si transforamarea lor, pentru ca nici o experienta nu a fost la fel cu alta.

Iti dau intalnire saptamana viitoare, la o noua poveste.

Mai mult decat atat, lasa-te si tu purtat in exercitiul redecorarii camerei tale… care crezi ca are cea mai mare nevoie in acest moment. Casa ta poate arata altfel, numele camerelor pot fi altele, insa exercitul functioneaza pentru oricine in oricare situatie. Da-ti voie sa crezi!