”Acuitatea senzorială” este capacitatea simțurilor de a fi mai mult sau mai puțin ascuțite: cu cât sunt mai tăioase, cu atât un om poate face distincții mai felurite, și cu cât sunt mai boante, cu atât același om va ajunge să spună despre lucruri diferite că sunt tot una. Și nu s-ar greși spunându-se că ele sunt aidoma unor ferestre ale unei case: cu cât sunt mai curate, cu atât lumina luminează mai puternic camerele ei putându-se distinge clar și limpede un lucru de alt lucru; și cu cât sunt mai murdare, cu atât lucrurile devin mai greu de distins în interior, căci lumina nu mai pătrunde cu ușurință pentru a îndepărta întunericul.
Căci simțurile sunt instrumente cu care se fac hărți plecându-se de la teritoriu, cu alte cuvinte numai prin simțuri dobândim experiența de zi cu zi plecând de la realitatea care ne înconjoară. De aceea este bine să avem instrumentele curățate, pentru ca hărțile noastre să fie cât mai precise și lipsite de distorsiuni, în marea călătorie care se numește viață.
Cele cinci simțuri sunt cunoscute în NLP drept ”VAKOG”, după prima literă a fiecăruia dintre simțuri:
ele fiind motiv de contemplație încă din antichitate. Astfel, din vechime s-a constatat că există anumite animale care au unul dintre simțuri mai dezvoltat – de pildă, ochii șoimilor, urechile pisicilor, piciorușele păianjenilor, nasul câinilor, sau limba șarpelui; pentru ca ulterior, peste ani și ani, să se ajungă la concluzia că și lucrurile se adresează mai mult unui simț, decât altuia – de exemplu, privim în oglindă, auzim instrumentele muzicale, simțim căldura sau răcoarea hainelor, simțim mirosul florilor, gustăm dulceața mierii de albine. Trecând de la poezie la știință, deci ajungănd într-o vreme foarte aproape de zilele noastre, s-a făcut legătura dintre cele cinci simțuri și zonele creierului pe care le activează acestea – precum simțul vederii cu sediul în lobul occipital, simțurile auditiv, gustativ și olfactiv cu centrii neurologici în lobul temporal, sau lobul parietal ca zonă activată de simțul kinestezic.
Milton Erickson, unul din părinții fondatori ai NLP, a fost bolnav de poliomielită încă de la o vârstă foarte fragedă – 5 sau 6 ani. Pe vremea aceea, trăia la o fermă împreună cu o familie numeroasă alcătuită din frați, verișori, părinți, unchi și mătuși. Când boala sa a debutat, doctorul familiei i-a spus mamei sale că ”băiatul nu va trăi să vadă răsăritul”, motiv care l-a determinat pe băiat să-și spună ”ba, voi trăi”, luând prima decizie decisivă în viață, anume de a privi, din patul său unde era imobilizat, pe fereastră, cum soarele răsare a doua zi. Și, evident, asta a și făcut. Și astfel a început să-și antreneze și celelalte simțuri căci datorită bolii sale nu distingea culorile și tonurile. Iar antrenamentul său a durat o viață întreagă, la bătrânețe devenind un adevărat….magician!
1 Comment
Gabriel, bine ai venit pe NLP Integrativ!